Astăzi, la cinematograful din Coresi, zeci de tineri elevi brașoveni au învățat un capitol important din istoria orașului și chiar a României, direct de la cei care au scris-o.
La Cinema One Coresi a rulat filmul documentar „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. La finalul documentarului, tinerii au pus întrebări celor care au avut curajul să se revolte pe 15 Noiembrie 1987.
ELEVII BRAȘOVENI AU ÎNVĂȚAT ISTORIA DE LA OAMENII CARE AU SCRIS-O
Vineri, la cinematograful din mall-ul Coresi a fost proiectat documentarul „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Un film despre curaj și hotărâre, dar și despre eroii uneori uitați de istorie.
Filmul pe care astăzi l-au văzut astăzi zeci de elevi de liceu din oraș se bazează pe o serie de interviuri emoționante, în care poveștile combatanților din 15 Noiembrie 1987 se leagă una de cealaltă.
Documentarul prezintă cu intensitate bucuria momentului din fața sediului județean al PCR (actuala clădire a Consiliului Județean). Dar și represaliile îndurate după acest moment. Combatanții au suportat bătăi crunte, arest, exil și, poate cel mai grav, ignoranța autorităților postdecembriste.
Filmul a avut cu adevărat un impact asupra tinerilor. După proiecție, ei au fost întrebați dacă știau de Brașov 1987. Mulți nu auziseră aproape nimic.
Cu toate acestea, după documentar, tinerii brașoveni erau mândri de ce s-a întâmplat aici. Ei abia așteptau să pună întrebări chiar combatanților din 15 Noiembrie 1987.
CE ÎNTREBĂRI AU PUS TINERII BRAȘOVENI
După vizionarea filmului, adolescenții din public au fost foarte curioși să afle mai multe atât despre participanții la revoltă. Ei au pus întrebări și despre ce s-a întâmplat înainte și de după 15 noiembrie, ce a dus la nemulțumirile muncitorilor brașoveni.
Una dintre cele mai interesante întrebări din public a fost legată de motivația din spate a oamenilor. În ciuda represaliilor despre care știau că sunt foarte posibile, au pornit această revoltă.
Răspunsul a fost dat de Dănuț Iacob, cel care a vorbit și într-un interviu pe pagina Brasovenii.ro:
„Foamea, libertatea… nu aveam nimic. La 18 ani, 19 ani terminam școala și n-aveam niciun viitor… Ne trezeam la ora patru, stăteam la coadă la lapte. Aveam speranța că după, țara asta va merge pe un făgaș mai bun…”
O tânără din public a adresat o întrebare și doamnelor care au participat la Revoltă:
„Aș avea o întrebare pentru doamne. În calitate de femei și mame, nu ați avut o reținere mai mare decât bărbații să plecați la protest?”
Una dintre femeile participante la revoltă i-a răspuns:
„Nu. Am fost prima care a plecat din secție și am mers până la prefectură fără nicio frică. Voiam să ajung la prefectură. Voiam să ajung acolo, să intru în prefectură, că nu intrasem niciodată, să văd ce e acolo. Când am intrat înăuntru, atunci mi s-a făcut frică. Când am văzut ce se strică, ce se sparge, mi s-a făcut frică. Ce s-a întâmplat acolo a fost ceva urât.
Dar am stat până la sfârșit, până a venit Securitatea și a început să dea cu bastoanele în noi și să bage în dubă pe cine prindea. Am avut norocul să mă ascund în niște tufe la Teatrul Dramatic și nu m-au văzut când am trecut.
Am dat halatul jos ca să nu fiu recunoscută și am mers până la uzină ca să îmi iau hainele, să plec acasă. Trebuia să iau trenul, că locuiam la Timișul de Jos. Am urcat în tren și mă uitam în spatele meu să văd dacă nu vine cineva să mă ia. Spre norocul meu am ajuns acasă, dar după două zile n-am mai avut norocul ăsta.”
Eroina a fost completată de unul dintre colegii săi:
„Vă spun eu că, pe vremea lui Ceaușescu, femeile au suferit mai mult decât noi, bărbații. Aveau copii și când zicea copilul de câțiva ani «mama, mi-e foame» și tu nu aveai posibilitatea să-i dai absolut nimic de mâncare… Ceea ce reușeau dintr-o bucățică de pui să facă și ciorbă, și felul doi… Tot respectul pentru femeile din 15 Noiembrie 1987 și pentru ceea ce au realizat. Mamele duc greul.”
Tinerii au fost interesați și de adolescența din acele vremuri:
„Cum era o zi din viața adolescentului din anii ’70–’80 comparativ cu câte beneficii, libertăți și acces la orice avem în ziua de astăzi?”
„Vă dau un singur exemplu. În afară că ne jucam un fotbal, un lapte gros, ne jucam unii cu alții. Mă întâlneam cu Marius și, dacă îl vedeam că are o bomboană, îmi dădea și mie. Împărțeam orice: o bomboană, un biscuite… Totul era, din punctul acesta de vedere, al prieteniei și solidarității între noi. Nu erau diferențe între noi, eram toți egali. Pâinea aceea cu zahăr și apă, ca desert, o împărțeam. Și ce era iar frumos era că noi ne jucam cu noi. Inventam tot felul de activități și era foarte frumos. Lucrul acesta a legat prietenii pe viață.” a spus Dănuț Iacob.
Tinerii i-au întrebat pe eroii revoltei din 1987 dacă ar mai putea avea loc un moment precum cel din 15 noiembrie:
„Considerați că, într-un moment din viitor, societatea actuală s-ar mai putea aduna pentru a organiza un moment ca cel din ’87, luând în considerare contextul actual?”
„Eu cred că da. Dacă ar exista ce s-a întâmplat în ’87, cred că da. Cum am zis și în film: dacă ar fi să mă întorc, aș face ce am făcut încă o dată și aș face și acum. Noi am aprins flacăra în Brașov în ’87.” a spus unul dintre participanții la Revoltă.
