Un incendiu a izbucnit aseară în magazia unui imobil din Codlea. Flăcările s-au extins la acoperișul casei, apoi la acoperișul hotelului de lângă clădire. 

Mai mult de 4 ore pentru stingerea incendiului din Codlea

La fața locului au venit mai mult de 30 de pompieri militari și 5 pompieri voluntari, chiar și angajați care se aflau în timpul liber. Misiunea lor a fost una dificilă și a durat peste 4 ore, scrie ISU Brașov pe Facebook.

În acest interval, au folosit mai mult de 50 de butelii de aer comprimat. Fumul era foarte dens, iar expunerea pompierilor erau una care necesita mască și oxigen.

Acoperișul casei a ars pe o suprafață de circa 300 de metri pătrați, iar acoperișul hotelului pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Pompierii spun că incendiul este posibil să fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.

Incendiu la o pensiune din Râșnov

La începutul lunii august, pompierii au mai avut o misiune dificilă de stingere al unui incendiu care a izbucnit la o pensiune din Râșnov. Lipsa hidranților a fost un mare obstacol, iar autospecialele erau alimentate cu apă de la 3-4 kilometri distanță.

Ulterior, ISU a aflat că pensiunea nu avea autorizație de securitate la incendiu.