Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis că ar vrea că banii pe care România trebuie să îi plătească pentru vaccinurile anti-Covid către Pfizer să fie folosiți pentru alte medicamente. În orice caz, el spune că acești bani trebuie plătiți către compania farmaceutică.
Rogobete: Cei 600 de milioane de euro ar trebui blocați într-un cont
Rogobete a spus că a discutat cu ministrul Finanțelor pe tema plății către Pfizer. Cert este că Ministerul Sănătății nu are cele 3 miliarde de lei. Însă Rogobete spune că banii ar trebui blocați în cont, conform Digi24.
„Probabil că săptămâna viitoare vom avea mai multe scenarii de lucru. Vom avea, probabil, două-trei variante şi vom încerca să mergem pe cea care reduce cât mai mult impactul bugetar. Chiar dacă România va decide să atace această decizie, ea este cu titlu executoriu, banii vor trebui blocaţi, oricum, într-un cont, întreaga sumă”, a declarat Alexandru Rogobete.
Astfel, el spune că Pfizer ar putea livra medicamente inovative României pentru bolile oncologice și rare.
Cele două variante pe care le-ar avea România în privința Pfizer
Ministrul Sănătății a spus că, în 2020, când s-a stabilit necesarul de doze de vaccinuri, iar fiecare stat a avut un reprezentant la Comisia Europeană. Doar că România nu a avut un reprezentant „de rang înalt, ministru sau secretar de stat”.
Rogobete a mai transmis că România are 2 variante în privința litigiului. Să primească vaccinurile comandate pentru a le distruge sau să ajungă la o neînțelegere cu Pfizer.
Reamintim că o instanță din Bruxelles a obligat România și Polonia să preia milioane de doze de vaccin anti-Covid de la Pfizer, în valoare totală de 1,9 miliarde de euro. România ar avea de plătit 600 de milioane de euro, echivalentul a 28 de milioane de doze de vaccin.
