Situația jurnalistului britanic Charlie Ottley, care a rămas trei zile fără curent electric în zona Bran, atrage reacții la vârf.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că „cineva de la Electrica o să fie responsabil” pentru modul în care compania a gestionat sesizarea, scrie Digi24.ro.

Ottley este cunoscut pentru documentarele „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”. Jurnalistul a reclamat că, în ciuda apelurilor repetate, furnizorul nu a remediat problema timp de trei zile. Vremea era rece și condițiile erau dificile pentru locuitorii din zonă.

„Nu e normal să stai trei zile fără curent şi mai ales să ai parte de o atitudine sfidătoare din partea operatorului.”, a spus ministrul, într-un interviu televizat.

Ivan a confirmat că a discutat direct cu reprezentanții Electrica și că a cerut luarea de măsuri. Ministrul a explicat că deși vremea a cauzat întreruperi de curent în mai multe zone, afectând circa 20.000 de locuințe, 99% dintre acestea au fost reconectate până joi.

A apreciat efortul echipelor din teren, dar a criticat lipsa de reacție în cazuri punctuale, precum cel de la Bran.

Ivan: Reclamați la minister și ANRE

Bogdan Ivan i-a îndemnat pe români să sesizeze oficial problemele de acest tip, atât la Ministerul Energiei, cât și la ANRE, autoritatea care poate aplica sancțiuni.

„Şi dacă sunt oameni care îşi bat joc de clienţi, în secunda doi trebuie să plece acasă.”, a spus Ivan.

El a recunoscut că, în sistem, există „dorei care se manifestă în toată splendoarea”, dar a făcut apel la nuanță:

„Dar pentru câteva cazuri izolate n-aş vrea să arunc toată anatema pe întreg sistemul, pentru că doar săptămâna aceasta au fost mii de oameni ziua, noaptea, în ploaie, în frig, la muncă pentru a remedia toate căderile de copaci care au afectat liniile de joasă şi medie tensiune şi pentru a repune cât mai rapid în funcţie acele linii de alimentare cu energie electrică.”

Charlie Ottley a detaliat pe rețelele sociale experiența sa, spunând că „în Marea Britanie, pentru un astfel de serviciu s-ar aplica amenzi mari”. El a criticat lipsa de prevenție, întrebând de ce nu sunt tăiate crengile periculoase înainte de sezonul rece.

Situația de la Bran scoate în evidență vulnerabilitățile infrastructurii energetice din zonele montane. Dar și nevoia unui răspuns prompt și profesionist din partea companiilor de distribuție.