Licitații pentru microbuzele școlare care au fost adjudecate la un preț aproape dublu de către Consiliile Județene a pus pe gânduri ministrul Investițiilor Europne, Dragoș Pîslaru. Acesta a transmis că va trimite Corpul de Control pentru a verifica modul în care s-au desfășurat licitațiile. Și dacă e cazul, va sesiza și Parchetul European.

Microbuze de 743.000 de mii de lei în Județul Brașov

O firmă din Prahova, Aveuro International SRL, a fost cea care a câștigat licitațiile în peste 50% din județe, inclusiv la Brașov, conform Reporteris.ro.

Firma a încheiat cel puțin 35 de contracte, în valoare totală de peste 135 de milioane de euro. Majoritatea microbuzelor sunt Ford. Prețul unuia singur ar porni de la 63.200 de euro, fără TVA. Compania românească le-a carosat și mașinile ar fi ajuns la prețul de 100.000 de euro bucata.  Apoi le-a vândut aproape dublu în unele județe, chiar dacă s-au organizat licitații.

Cum fost posibil? Jurnaliștii de la reporteris.ro spun că au fost introduse condiții pentru participare pe care să nu le îndeplinească decât firma de la Câmpina. Cum ar fi lungimea microbuzului.

La Brașov, un microbuz a ajuns la 148.000 de euro, fără TVA. În schimb, în Iași, prețul a ajuns la 202.800 de euro, fără TVA, iar în Olt s-a vândut cel mai scump: 262.000 de euro pentru un singur microbuz.

Sursa foto: reporteris.ro

Ghidul prevedea un preț de 78.000 de euro pentru un microbuz

În Ghidul Solicitantului din 2023, bugetul proiectului prin PNRR era de 250 de milioane de euro, fără TVA. Fiecare județ avea alocat puțin peste 6 milioane de euro. Trebuiau cumpărate 3.200 de microbuze școlare în toată țara, la un preț de 78.125 euro/bucata. Adică, fiecare județ ar fi trebuit să aibă 80 de microbuze. Dar, la nivel național, nu au fost cumpărate nici măcar jumătate din câte erau propuse.

Consiliul Județean Brașov anunța, în luna mai 2025, că va cumpăra 27 de microbuze electrice pentru elevii din mediul rural. Finanțarea este nerambursabilă, de 35.905.288,82 de lei, prin PNRR.

La licitație s-au înscris trei firme, dar Aveuro a câștigat. Valoarea ofertei este de 20 de milioane de lei, fără TVA, iar un microbuz costă 743.000 de lei, fără TVA. Achiziția estimată inițial ar fi fost de 23 de milioane de lei, fără TVA, după cum menționează CJ Brașov pe site-ul său.

Aveuro și implicațiile politice

Patronul firmei Aveuro este fiul șefei Organizației Județene pentru Femei a PNL din Prahova, Rodica Papuc. Ea a fost și consilier județean PNL în Prahova, fiind apropiată de Iulian Dumitrescu, acuzat de corupție, scrie Reporteris.ro.

Reacția Consiliului Județean Brașov

Consiliul Județean Brașov a reacționat pe pagina sa de Facebook și spune că la Brașov prețul de achiziție a fost mult mai mic față de alte consiliile județene:

• 1.313.000 la Olt;
• 1.213.131 lei la Mureș;
• 1.117.685 lei la Timiș;
• 1.014.000 lei la Iași;
• 913.000 lei la Bihor;
• 850.000 lei la Cluj.

 743.000 de lei Brașov 

Însă, pe listă apare și un județ, Sibiul, care a obținut microbuzele mai ieftin, cu 740.000 de lei pe bucată, dar cu un alt furnizor.

CJ Brașov transmite că a primit oferte de mai mulți producători, dar prețurile erau mai mari decât cele de la Aveuro:

„Consiliul Județean Brașov a primit oferte de la mai mulți producători, acestea având următoarele valori cu TVA: 285.652 euro pentru microbuz Iveco, 284.410 euro pentru microbuz Idilis Ecoline, 224.315 euro pentru microbuz Iveco, 295.905 euro pentru microbuz Mercedes”, a scris CJ Brașov pe Facebook.

CJ Brașov adaugă că nu au existat criterii restrictive prin care unii ofertanți să fie eliminați și că licitația s-a desfășurat corect.