Vineri, la ora 18:00, a început gala de deschidere a celei de-a treia ediții a Rroma Film Festival. Printre invitați a fost și fiul marelui actor Charlie Chaplin, Michael J. Chaplin, alături de fiica sa, Kathleen Chaplin. Gala a avut loc la cinematograful ASTRA din Centrul Vechi. Sala cinematografului a fost plină.
MEMBRII FAMILIEI CHAPLIN, PRIMIȚI ÎN APLAUZE
Gala a început înaintea sosirii invitaților speciali. Regizorul Radu Nema, unul dintre organizatori, a ținut un scurt discurs despre importanța culturii rome și despre importanța susținerii acesteia de către mari artiști.
Michael J. Chaplin a intrat anunțat din spatele scenei cinematografului. Alături de el au venit la Brașov soția lui, Patricia Chaplin, Kathleen Chaplin, fiica lui Michael J. Chaplin și nepoata marelui actor, fiul său și strănepotul lui Charlie Chaplin, Jayden. Personalitățile au avut parte de o primire călduroasă din partea organizatorilor, dar și mai călduroasă din partea publicului.
Spectatorii i-au aplaudat preț de două minute. La finalul discursului oficialităților, printre care viceprimarii Brașovului, Porumb Sebastian Nicolae, primarul comunei Augustin, al organizatorilor și al președintei juriului, Laura Georgescu Baron, Michael J. Chaplin s-a ridicat și, la microfon, a urat tuturor „vizionare plăcută”.
Luminile s-au stins și filmul a început.
FILMUL CHAPLIN-SPIRIT OF THE TRAMP – O REFLEXIE ASUPRA IDENTITĂȚII ROME A FAMILIEI CHAPLIN
Filmul „Chaplin, Spirit of the Tramp”, regizat de Carmen Chaplin, nepoata marelui actor, oferă un portret intim al celebrului comedian și explorează rădăcinile sale rome, care au inspirat crearea personajului său, Vagabondul.
Documentarul pleacă de la o scrisoare trimisă de un domn pe nume Jack Hill, la rândul său rom, care îl anunță pe marele actor că știe unde s-a născut, iar locul nașterii sale nu este Londra, după cum scrie marele actor în autobiografia sa. În scrisoare, Hill îl informează pe Chaplin că s-ar fi născut într-o tabără de romi situată la periferia orașului Birmingham.
De altfel, marele actor, care a aflat că are sânge de rom de la mama sa, nu ar fi ascuns niciodată acest fapt.
Filmul reflectă asupra marilor roluri ale actorului, precum cel din filmul „Vagabondul” din 1916, „Dictatorul” din 1940 și altele. În toate acestea, Chaplin s-ar fi inspirat din cultura romă pentru diverse scene (inclusiv muzica din filmul „Dictatorul” ar fi fost inspirată de acolo).
MICHAEL J. CHAPLIN DESCOPERĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII ROM
Michael J. Chaplin, care are un rol important, fiind principala persoană din fața camerei, explorează cultura romă prin lume, întâlnindu-se cu mai multe personalități ale acestei etnii din țări precum Serbia, Spania și Algeria, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă să fii rom.
Pe lângă acest lucru, este pusă în antiteză copilăria grea pe care Charlie Chaplin a avut-o și cum aceasta l-a influențat inclusiv în rolul său de părinte față de copilăria lui Michael din care nu a lipsit nimic.
La final, Michael spune că și-ar fi dorit ca tatăl său să fi fost mai bun, dar, în același timp, și-ar fi dorit ca și el să fi fost un fiu mai bun.
În film, familia Chaplin își explorează arborele genealogic, făcând descoperirea că și tatăl lui Chaplin ar fi putut fi pe jumătate rom.
În documentar sunt prezentate și filmări private de arhivă cu Charlie Chaplin și familia lui, iar viața lui este povestită cronologic, cu detalii neștiute de public până la apariția filmului.
Documentarul „Chaplin-Spirit of the Tramp” este un omagiu adus de familia marelui actor culturii fascinante a romilor, care este o cultură globală.
MICHAEL J. CHAPLIN A ȚINUT UN DISCURS DUPĂ TERMINAREA FILMULUI
Actorul Michael J. Chaplin a susținut, în fața publicului venit la gala de deschidere a festivalului, un scurt discurs în care a spus că filmul este dedicat comunității rome. De asemenea, a mulțumit publicului pentru că a venit la festival. Micul său discurs a fost completat de cel al fiicei sale, Kathleen, care s-a declarat onorată să fie invitată la acest festival.
@brasovenii.ro Michael J. Chaplin, fiul lui Charlie Chaplin, alături de fiica sa Kathleen, au fost prezenți la gala de deschidere a RROMA FILM FESTIVAL Brașov, cu ocazia proiecției filmului „Chaplin: Spirit of the Tramp”. Aceștia au oferit un mic discurs pentru public, spunând că sunt onorați să se afle aici, pentru prima dată în România. #charliechaplin #chaplin #filmfestival #brasov #romania ♬ original sound – brasovenii.ro
SÂMBĂTĂ ARE LOC COMPETIȚIA ÎN CADRUL FESTIVALULUI
Sâmbătă, la Centrul Cultural din Augustin, vor fi prezentate publicului filmele aflate în competiție. Proiecțiile vor avea loc între orele 11:00 și 18:00.
La ora 20:30, va fi organizată o petrecere autentică la lumina focului, în Parcul Primăriei din Augustin. La petrecere va avea loc și un spectacol de folclor rom susținut de Lavinia Răducanu, acompaniată de Gabriel Muzicaș și Rafael Muzicaș. Repertoriul lor este inspirat din folclorul rom din Ungaria, Serbia și Rusia.
La Augustin va fi prezentă și familia Chaplin, care va viziona alături de public filmele din cadrul competiției.
FILMELE DIN CADRUL COMPETIȚIEI
În Competiția Oficială Rroma Film Festival vor fi prezentate 15 filme:
- Birds in Cages
- TIKTOK_COWBOY
- Yanindara
- Proud Roma / Barikane Roma
- Gypsy Tales: Boldimo’s Violin / Two Horse Dealer Asses
- Head up to the Sunrise
- Gipsy Videodance
- Chocolate
- Happy Birthday Romania!
- Gipsy Gadji
- Ice Cream
- Voci rome din perioada sclaviei
- Strug, Wooden Strun
- În noapte
- Schimbarea imaginii publice a comunităților defavorizate
PROGRAMUL DE DUMINICĂ
Duminică, la Augustin, publicul va avea ocazia de a se întâlni cu Viorica Doga, fiica faimosului compozitor Eugen Doga. Ea va susține, la ora 12:00, un masterclass cu ocazia galei de premiere, prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la lansarea celebrei pelicule „Șatra”, regia Emil Loteanu, muzica Eugen Doga.
Ulterior, ceremonia de încheiere a Rroma Film Festival va avea loc în Piața Sfântul Ioan din Brașov, la ora 18:30. În cadrul ceremoniei va avea loc proiecția specială a filmului „Șatra”, aflat la 50 de ani de la lansare.
