Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu că ar susține unirea Republicii Moldova cu România, în cazul în care s-ar organiza un referendum.

MAIA SANDU AR SUSȚINE UNIREA

Președinta Republicii Moldova a vorbit, potrivit Digi24, într-un interviu cu jurnaliștii britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, despre provocările cu care se confruntă statul pe care îl conduce. Printre subiecte s-au enumerat și combaterea propagandei și a influenței ruse.

În timpul interviului, Maia Sandu a vorbit și despre copilăria sa în URSS și greutatea cu care a fost prezervată limba română.

Ea a susținut că, având în vedere numărul mare de oameni care au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale în 1989 (aproximativ 750.000 de persoane), dacă ar fi existat atunci un referendum pentru unirea celor două țări vorbitoare de limbă română, probabil acest lucru s-ar fi întâmplat.

„La sfârșitul anilor ’80 au fost mișcările de renaștere națională și, bineînțeles, au fost discuțiile despre reunirea cu România, deoarece Moldova a fost parte din România înainte. Dar atunci nu puteam ști câți oameni ar fi votat, pentru că nu am avut un referendum. Dar, dacă e să judecăm după numărul mare de persoane care au participat la mișcarea de renaștere și după numărul celor care au ieșit în stradă, sute de mii, putem spune că am fi avut un suport pentru reunirea cu România”, a declarat lidera de la Chișinău.

Ulterior, Maia Sandu a fost întrebată direct dacă ar susține acum unirea celor două state.

„Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România… Priviți la ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, priviți la ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană.”

MOLDOVA ÎȘI CONTINUĂ PARCURSUL EUROPEAN

Lidera de la Chișinău a spus însă că, deocamdată, în țară nu există destul suport pentru unirea celor două state de pe malurile Prutului. În schimb, există susținere pentru aderarea la UE.

„Dar, ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea.”