Lucrările pentru amenajarea noii Secții de Oncologie de la Staționarul Tractorul din Brașov vor începe pe 28 iulie, a anunțat Codin Maticiuc.
Proiectul, estimat la 1,5 milioane de euro, urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți.
Lucrările încep înainte de strângerea întregii sume
Potrivit lui Codin Maticiuc, până în prezent au fost strânși aproape 600.000 de euro. Însă inițiatorii proiectului au decis să înceapă lucrările chiar dacă finanțarea nu este încă asigurată integral.
„Am strâns până acum aproape 600.000 de euro și, deși nu avem încă toți banii, alegem să începem. Pentru că pacienții nu mai pot aștepta până când strângem ultimul euro”, a transmis acesta într-o postare pe Facebook.
În prima etapă vor fi realizate lucrări la parterul clădirii. Intervențiile de la etajul al doilea vor continua în funcție de fondurile care vor fi atrase în perioada următoare.
Apel către companii și persoane fizice
Pentru finalizarea proiectului în cursul anului viitor, reprezentanții fundației fac apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri.
Companiile mai pot redirecționa impozitul prin formularul D177 până la data de 25 iunie sau din impozitul aferent trimestrului al doilea până pe 30 iunie.
De asemenea, persoanele fizice pot contribui prin donații recurente prin SMS:
- textul FACEM la 8845 pentru 2€/lună, la 8864 pentru 4€/lună sau la 8830 pentru 10€/lună
Un sprijin important vine și din partea omului de afaceri Ion Țiriac. Potrivit anunțului făcut de Codin Maticiuc, Țiriac va dubla până la finalul lunii iunie toate donațiile realizate prin SMS pentru proiectul de la Brașov.
„Noi ne apucăm de treabă. Sperăm să găsim împreună și restul banilor”, a mai transmis Codin Maticiuc.
Serviciu modern pentru pacienții oncologici
Noua secție de Oncologie de la Staționarul Tractorul este gândită ca un serviciu integrat destinat pacienților care urmează tratamente oncologice.
Proiectul are o valoare estimată la 1,5 milioane de euro și reprezintă una dintre cele mai importante investiții susținute prin donații pentru sistemul medical brașovean.
