Grupul de inițiativă civică Scut pentru Spații Verzi a realizat o analiză detaliată a tuturor evenimentelor petrecute la Pârâul Graft. Aceștia susțin că, pornind de la ironia Primăriei privind montarea pietrei decorative, întreaga intervenție a fost, de fapt, un test pentru comunitate, specialiști, dar și pentru administrația locală.

TEST DE ÎNCREDERE PENTRU PRIMĂRIE

Lucrările la Pârâul Graft au ridicat semne de întrebare încă din toamnă. Cu toate acestea, adevăratele îngrijorări ale populației au apărut în această lună, când, în apropierea cascadei de la Bastionul Graft, a apărut aproape peste noapte un zid de beton armat.

De asemenea, muncitorii au început să monteze pietre decorative pe zidul din apropierea parcării de la Colegiul Áprily Lajos.
Despre aceste pietre, László Barabas, administratorul public al Primăriei, a spus că sunt doar un test: „să vedem dacă vă place”.

După ce am semnalat neregulile, Primăria a declarat că lucrările au presupus doar repararea zidurilor care susțin malul, acestea fiind avizate și că atunci când s-au constatat degradări ale malului care implicau lucrări de rezistență, lucrările s-au sistat.

Același comunicat arată că motivul începerii lucrărilor îl reprezintă o solicitare din 2024 a Serviciului de Gospodărire a Apelor pentru consolidarea malurilor. SGA, aflat în subordinea Ministerului Mediului, precizează, în răspunsul la sesizarea noastră, că vor fi executate doar lucrări de reparații, fără modificarea parametrilor constructivi”, transmite Scut pentru Spații Verzi.

TEST DE RESPONSABILIZARE PENTRU DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ

Instituția a emis inițial un acord strict pentru repararea zidurilor și întărirea malurilor, lucrări necesare pentru a evita pericolul prăbușirii trotuarului.

Direcția Județeană pentru Cultură a fost în inspecție pe teren în urma sesizărilor cetățenilor.  A cerut imediat stoparea lucrărilor, constatând că nu au fost respectate condițiile acordului.

Lucrările care depășesc acordul de reparații pot fi realizate doar cu aviz de la Ministerul Culturii, în baza unei expertize și a unui proiect care respectă criteriile de intervenție într-o zonă istorică protejată de interes național.

Momentan, a fost emis un aviz în regim de urgență și o autorizație pentru punerea în siguranță, reparații și întreținere, toate acestea în baza unui memoriu tehnic.

Între timp, noul zid de piatră a fost finalizat, iar Primăria a redeschis cursul de apă, lăsând apa să curgă din nou în albia Pârâului Graft.

De asemenea, Institutul Național al Patrimoniului a înaintat un punct de vedere oficial către instituțiile implicate. Instituția a precizat că „prin RLU (al PUZ 797/2009), coroborat cu prevederile RGU aprobat prin HG nr. 856/2003, este interzisă executarea lucrărilor de construcție și amenajare care depreciază valoarea peisajului”.

Din păcate, potrivit Scut pentru Spații Verzi, nicio instituție nu s-a sesizat din oficiu în timp ce Primăria realiza lucrări ilegale.

Inspectoratul de Stat în Construcții a precizat joi că a aplicat o sancțiune contravențională executantului.

Un test a fost și pentru Poliția Locală. Aceasta a fost chemată în timpul protestului pentru a verifica legalitatea lucrărilor. A ajuns după aproape o oră, a întocmit un raport și a plecat.

TEST ȘI PENTRU COMUNITATE

Comunitatea brașoveană a trecut cu bine testul impus de Primărie. A demonstrat că nu se lasă păcălită și că transparența este esențială. În urma protestelor și a sesizării instituțiilor abilitate, brașovenii au câștigat.

Pârâul Graft nu este betonat, zidul dintre Piața Brassai și Bastionul Graft este, în cea mai mare parte (cu excepția fundației), din piatră, iar cascada a rămas neatinsă.

Am luat notă bună la extemporal, învățăm pentru examene.
De astăzi, șantierul a intrat în pauză de sărbători și cursul de apă a fost redeschis. Lucrările se vor relua în ianuarie.

Rămâne un test pentru toți cei de mai sus. Că ne place sau nu. La fel ca piatra decorativă, care încă n-a dispărut de tot”, transmite, în final, Scut pentru Spații Verzi.