Marți au început licitațiile de atribuire pentru zona Astra 2. Așa cum ne-am obișnuit, licitația s-a desfășurat cu nervi, dar și cu sume mari de bani. 3.500 de lei a fost cel mai scump loc licitat.
OAMENII AU FOST ȚINUȚI AFARĂ
Licitația a avut loc în sala de sport a școlii 1. Au fost licitate locurile din Calea București 96-106, Colonia Metrom și strada Cocorului.
La fel ca și în cazul licitațiilor din alte cartiere, și în Astra 2, deși locuitorii au fost prezenți de la 8:30-9.00, din cauza organizării și a numărului mare de solicitanți, licitația propriu-zisă a început abia la ora 11:40.
Peste o sută de persoane au fost ținute până atunci afară și înăuntru pentru a-și lua un loc de parcare. În tot acest timp, locuitorii veneau cu documentele care dovedeau că au dreptul la parcare. Norocul lor a fost că vremea a ținut cu ei, iar căldura nu a fost insuportabilă.
Oamenii s-au plâns însă ca a trebuit să-și ia ziua liberă pentru a fi prezenți la licitație.
Iar în sala de sport au fost formate 3 rânduri pentru depunerea documentelor, în funcție de adresă. Chiar și cei care au făcut depunerea online au trebuit să vină de la început, deoarece nu s-a stabilit o oră de la care să înceapă licitația.
Demn de remarcat este că licitația a ținut doar până în jurul orei 1:30. Deci a fost o licitație mult mai scurtă față de cele din Noua, Răcădău și Bartolomeu.
MAI MULTE CERERI DECÂT LOCURI
Doru Telembeci, directorul tehnic din cadrul Primăriei ne-a afirmat că în mediul online au fost depuse 165 solicitari online la 84 de locuri.
Pentru prima dată, reprezentanții Primăriei au dat un termen limită pentru depunerea online a documentelor. Acesta a fost 27 august. Acest termen, după cum spune directorul Direcției Tehnice, a contribuit la durata mai mică a licitației și a depunerii documentelor. Cu toate acestea, oamenii tot s-au înghesuit în curtea Școlii 1 și în sala de sport timp de două ore și jumătate.
LICITAȚII CU MII DE LEI PUȘI LA BĂTAIE PENTRU UN LOC
Licitațiile au început în jurul orei 11:40. Prioritate au avut persoanele cu dizabilități.
Licitațiile și atribuirile pentru restul cetățenilor au început puțin după ora 12:00. Primii invitați au fost cei din Colonia Metrom. Acolo lumea nu prea s-a înghesuit. Dovada: aceasta este singura zonă unde au rămas parcări libere. În Colonia Metrom au rămas 33 de parcări neocupate.
Ce a urmat a fost o furtună de licitații pentru adresele din Calea București și Cocorului. În aceste zone sunt foarte multe blocuri, iar locurile de parcare sunt extrem de limitate.
Licitațiile s-au ținut lanț pentru fiecare parcare a fost un mic război între vecini. Unele dintre aceste „confruntări” s-au încheiat amiabil chiar cu îmbrățișări, altele cu mici certuri sau priviri tăioase.
Sumele au fost foarte mari. Am rămas surprins însă că la două dintre licitații de la suma inițială de 132 de lei, prima persoană a trecut direct la 1000 de lei.
Cea mai mare sumă pentru care a fost licitat un loc de parcare a fost 3500 de lei. Acest loc de parcare se află pe Strada Cocorului. Alte sume cu care au fost câștigate locuri de parcare au fost 2350, 2700, 2800.
De menționat este faptul că recordul pentru prețul licitat pentru o parcare în tot orașul a fost de 4510 lei, în Noua.
@brasovenii.ro La prima licitație pentru parcările de reședință din cartierul Astra 2 din Brașov, suma record a zilei a fost 3.500 de lei pe an. Brașovenii interesați de un loc de parcare cât mai aproape de domiciliu au așteptat aproimativ 2 ore și jumătate până a început licitația. #brasov brasov🇷🇴 #romania #brasovenii #reportaj #reportaje #investigatii #brasovromania #tiktokromania #parcari #parcare #primaria #primariabrasov #licitatie #cartier #astra
CONTRACT PENTRU CINCI ANI
Directorul tehnic din cadrul Primăriei, Doru Telembeci a precizat că oamenii care își însușesc un loc de parcare vor plăti suma pe care au licitat-o timp de cinci ani. Dar suma licitată este pentru fiecare an.
După acest termen de 5 ani, oamenii pot reconfirma locul de parcare la primărie.
Prețul de pornire a unui loc de parcare în zona Astra doi este de 132 lei.
OAMENII PROPUN SOLUȚII AUTORITĂȚILOR
Oamenii din Astra au propus autorităților fel și fel de soluții pentru a remedia această problemă mare a parcărilor. Majoritatea au vorbit cu viceprimarul Dan Ghiță, prezent pentru prima oară la o astfel de licitație anul acesta.
Printre propuneri cea mai populară a fost cea a construcției de parcări supraetajate chiar între blocuri, precum există și în Germania sau alte țări occidentale.
O altă propunere a oamenilor pentru grăbirea licitațiilor a fost cea de a le ține online. Propunere pe care am auzit-o și eu de la oameni de mai multe ori.
Doru Telembeci a răspuns totuși tăios acestei propuneri
„ Nu se poate, căci în regulament scrie că aceste licitații se fac la fața locului. Nu putem face licitații fără bază legală”.
Am discutat și noi cu câteva persoane prezente la licitație pentru a afla cum cred că ar trebui să se desfășoare și ce nereguli au depistat.
„Organizarea, că avem tehnologie degeaba, degeaba fac cerere online dacă tot aici trebuie să vin” a reclamat un domn.
Un domn ne-a spus că probabil va face abonament la serviciul privat de parcări. După 20 de ani în străinătate, este dezamăgit de ce a găsit aici:
„Este o nebunie prima data trebuiau consultați rezidenții sa se vadă câți sunt cate locuri sunt. Mai bine îmi fac abonament la parcari private, pot merge 2 minute pe jos până în casă.”
REGULAMENTUL LICITAȚIILOR
Participanții trebuie să prezinte cartea de identitate în original. De asemenea, trebuie să aibă asupra lor și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă. Și, în copie și original, talon și buletin.
Persoanele care nu pot participa la licitație au posibilitatea de a delega pe altcineva.
Documentele pot fi depuse și online, dar persoanele trebuie să se prezinte la licitație.
Cererile de atribuire a locurilor de parcare de reședință se pot transmite online accesând link-ul https://serviciielectronice.brasovcity.ro/cmsSE/acte-necesare-primaria-brasov/obtinere-parcare-de-resedinta sau la adresa de e-mail contact@brasovcity.ro.
CE LICITAȚII URMEAZĂ ÎN ASTRA 2
Astra 2 este probabil cea mai mare zonă unde se vor licita parcări în oraș.
Următoarea licitație va avea loc în data de 4 septembrie. În cadrul acesteia, vor fi scoase spre atribuire locurile libere din:
- Str.L. C. Babeș
- Str.Caisului
- Str.Barbu Lăutaru
- Str.Sarmisegetuza
- Str.Berzei
- Str.Carpaților nr. 61-85 (partea impară) (fără nr.91-93-blocuri private)
- Calea București nr.90-94 (partea pară)
Următoarele licitații pentru atribuirea locurilor de parcare vor avea loc în zilele de 9 septembrie, 11 septembrie, 16 septembrie și 18 septembrie. Toate aceste licitații încep la ora 9:00 la Școala Gimnazială nr.1-Corp A, str. Barbu Lăutaru nr.10



