Licitațiile de atribuire a locurilor de parcare din cartierul Florilor au început astăzi, cu puține locuri de parcare, multe cereri, sume mari și mulți nervi.
48 DE LOCURI LICITATE LA 200 DE CERERI
Licitațiile de atribuire a locurilor de parcare au demarat astăzi în cartierul Florilor. Locația în care a avut loc licitația a fost sala mare de sport a Școlii Gimnaziale „Ștefan Octavian Iosif”, de pe strada Busuiocului numărul 1.
Directorul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, Doru Telembeci, mi-a spus că astăzi s-au licitat 48 de locuri de parcare. Pentru acestea „s-au luptat” 200 de persoane.
LICITAȚII ACERBE
Astfel, având în vedere numărul mic al locurilor de parcare, licitațiile au fost acerbe. De cel puțin trei ori, o persoană a strigat din prima 1.000 de lei în timpul licitațiilor. Prețul de începere a unui loc de parcare în cartierul Florilor este de 132 de lei.
Au fost, totuși, și persoane mai norocoase care au reușit să își închirieze un loc de parcare la prețul „de bază”.
Până la finalul procedurii au fost atribuite toate cele 48 de locuri.
Având în vedere numărul foarte mic de locuri de parcare, foarte mulți locuitori ai cartierului au plecat fără un loc de parcare și cu nervii întinși la maximum.
CEA MAI MARE SUMĂ LICITATĂ
Astăzi, cea mai mare sumă licitată a fost de 2.400 de lei. De asemenea, multe licitații s-au finalizat la sume ce depășesc 1.500 de lei.
Câștigătorii licitației au timp 30 de zile să plătească suma de bani la Direcția Fiscală. Suma cu care a fost câștigat locul de parcare trebuie plătită integral anual, timp de cinci ani. Neplata sumei duce la pierderea locului de parcare.
Recordul pentru cea mai scumpă parcare a fost în Astra II. Acolo, o doamnă a licitat un loc pentru suma de 13.000 de lei. Cu toate acestea, doamna nu s-a prezentat pentru plata locului la Direcția Fiscală, pierzându-l astfel.
Astfel, recordul rămâne cel din Noua, unde o parcare a fost licitată pentru suma de 4.510 lei.
SALA DE SPORT A ȘCOLII 11, ÎNCĂPĂTOARE
Astăzi, oamenii nu au mai fost nevoiți să stea în frig cât timp a avut loc procedura de depunere a actelor. Școala 11 are una dintre cele mai mari săli de sport. Astfel, toți oamenii au putut să stea la căldură, în tribuna sălii sau pe băncuțele puse de angajații primăriei.
NEMULȚUMIRILE OAMENILOR
Cu toate că au putut sta la adăpost, oamenii tot au fost nevoiți să aștepte două ore și jumătate până la începerea licitațiilor. Și alte ore până le-a venit rândul.
Majoritatea persoanelor au ajuns la sala de sport în intervalul 8:30-9:00, iar licitațiile au demarat abia la ora 11:20. Procedura s-a terminat în jurul orei 01:00.
La mai multe licitații, mulți oameni au semnalizat atât reporterilor Brașovenii.ro, cât și reprezentanților Primăriei o alternativă viabilă.
Aceasta presupune ca oamenii să fie chemați pe rând, pe străzi, în intervale orare, pentru a nu fi nevoiți să își piardă toată ziua, cum s-a întâmplat la mai multe proceduri.
De asemenea, mai mulți oameni au solicitat ca licitațiile să aibă loc online. Această sugestie a fost respinsă, cel puțin pentru anul acesta, de viceprimarul Lucian Patrașcu, la licitațiile care au avut loc în Astra II. Acesta a declarat totuși că, în viitor, nu exclude această posibilitate.
Și astăzi, la fel ca la restul procedurilor, am discutat cu mai mulți oameni nemulțumiți de felul în care sunt organizate licitațiile, precum și de numărul mic al locurilor de parcare din cartier:
„Nu sunt locuri, ne batem pe nimic aici, de fapt. Cea mai bună soluție ar fi fost o parcare de riverani cu cartelă și barieră. Îți iei un card de la primărie, plătești 100-200 pe an și nu atâta agitație, că e locul meu, nu știu ce…” mi-a spus un cetățean furios.
„Am venit de la 9, e proastă organizarea. Atâtea ore doar să-ți dea niște cartonase, ce să zic… Și mi se pare prost că n-au făcut o situație clară a locurilor de parcare. Au spus că vor mai face licitații la anul. De ce, în loc să facem două din an în an, nu facem una și bună…”, mi-a spus Valentin, un tânăr care a venit cu speranța că va prinde un loc de parcare.
LOCURILE LICITATE
Marți au fost licitate locurile de parcare de pe următoarele străzi:
– Strada Panait Cerna
– Strada Parcul Mic
– Strada Salviei
– Strada Lalelelor
– Strada Zizinului nr. 69-85 (impare)
– Strada Brândușelor nr. 86-98 (pare)
– Aleea Magnoliei nr. 16
– Bulevardul Alexandru Vlahuță nr. 2-8 (pare)
– Aleea Mimozei nr. 1-9 (impare)
REGULAMENT LICITAȚII
Participanții trebuie să prezinte cartea de identitate în original. De asemenea, trebuie să aibă asupra lor și certificatul de înmatriculare al autoturismului, cu inspecția tehnică periodică valabilă și, în copie și original, talon și buletin.
Persoanele care nu pot participa la licitație au posibilitatea de a delega pe altcineva.
Documentele pot fi depuse și online, dar persoanele trebuie să se prezinte la licitație. Cererile de atribuire a locurilor de parcare de reședință se pot transmite online accesând linkul:
https://serviciielectronice.brasovcity.ro/cmsSE/acte-necesare-primaria-brasov/obtinere-parcare-de-resedinta
sau la adresa de e-mail contact@brasovcity.ro.
CE LICITAȚII URMEAZĂ
Următoarea licitație va avea loc joi, 16 octombrie. În cadrul acesteia vor fi licitate locurile de pe străzile:
– Strada Crinului nr. 70-75
– Aleea Magnoliei (fără 16)
– Strada Brândușelor nr. 106-108 (pare)
– Aleea Violetelor
– Aleea Mimozei nr. 2-14 (pare)
– Strada Lămâiței nr. 60–80 și 59–143
– Strada Zizinului nr. 87–97 (impare)
– Strada Freziei
– Strada Hortensiei
– Strada Micșunelelor
– Strada Busuiocului
Ultimele licitații în cartierul Florilor vor avea loc săptămâna viitoare, în zilele de marți și joi.


