S-a încheiat încă o etapă de licitații și atribuiri pentru locurile de parcare din zona Bartolomeu Nord. Deși la bătaie au fost puse 111 locuri, doar 59 și-au găsit proprietar. Cu toate acestea, primăria a creat locuri noi în zonă.

PRIMĂRIA A ADUS CORTURI

Față de prima licitație, când lumea a fost ținută la mila naturii, începând cu a doua rundă, cea din 17 iulie, de această dată reprezentanții primăriei au instalat corturi și băncuțe. Oamenii însă tot în soare au stat, pentru că harta cu locurile de parcare nu era lângă corturi. Așa că doar cei care nu locuiau pe străzile pentru care se făcea licitația au putut să se bucure de puțină umbră.

În plus, față de prima rundă de licitații, de această dată reprezentanții primăriei au venit „înarmați” încă de la început cu boxă și microfon.

Foto: Valentin Anca

FĂRĂ PREȚURI RECORD

La licitația din data de 17 iulie, tot Brașovul a fost surprins de celebra parcare licitată la prețul record de 1800 lei. Astăzi însă, cea mai scumpă parcare a fost atribuită la prețul de 460 lei. Reamintim faptul că prețul de pornire al unei parcări în municipiul nostru este de 120 lei, iar licitațiile au loc doar atunci când cel puțin două persoane se „bat” pe același loc.

PĂREREA OAMENILOR

Am vorbit cu oamenii prezenți la fața locului, pentru a afla părerea lor despre cum a fost organizată licitația de atribuire.

Este aglomerat, puteau organiza mai bine. Umbrele sunt foarte bune, ajută. Nu înțeleg totuși de ce mai plătim locurile dacă ne-au interzis blocatoarele” ne-a spus un domn destul de supărat.

Părerile sunt destul de împărțite când vine vorba de blocatoare. Mulți oameni cu care am vorbit sunt totuși încântați de idee. „Abia aștept să-l ia că eu nu am reușit să-l scot”, a spus altcineva.

Foto:Valentin Anca

LOCURILE DE REȘEDINȚĂ SUNT DOAR PENTRU MAȘINI, NU PENTRU RULOTE

În cadrul licitației, un locuitor al cartierului a vrut să obțină un loc pentru o rulotă. Reprezentanții primăriei i-au comunicat însă că rulotele și remorcile trebuie parcate în afara domeniului public, locurile de parcare fiind destinate doar autoturismelor. De altfel, este precizat acest lucru și în art.3, paragraful 2 din Regulamentul de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință a municipiului Brașov:

„În parcările de reședință se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor, deținătorilor de autovehicule cu masa maximă de 3,5 t”

CE LICITAȚII URMEAZĂ?

În data de 29 iulie, tot în Bartolomeu, vor fi scoase pentru prima dată la licitație/ atribuire locurile nou create pe străzile:

-Bogdan Vodă

-Ioan Huniade

-Matei Corvin

-Dragoș Vodă

-Bârsa Repede

-Borzești

-Cosmești

-Buzești

-Agricultorilor

-Ion Heliade Rădulescu

-Carierei nr.141 și 158

-Str. Gospodarilor (parcajele cu numere de la 126 până la 40, 180)

Licitațiile și atribuirile pentru locurile noi de parcare din Bartolomeu vor avea loc tot la Școala Gimnazială numărul 14, corp B.

Următoarele cartiere în care se vor organiza proceduri de reatribuire a locurilor de parcare sunt Triaj – inclusiv străzile Fundătura Hărmanului și Timiș-Triaj, procedură care va avea loc în data de 31 iulie, și Valea Cetății, în prima parte a lunii august, etapizat, pe mai multe zone, începând cu data de 5 august.

ACTE NECESARE PENTRU PARTICIPARE

Participanții vor prezenta, în original, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă. Pe lângă acestea, persoanele care nu au depus copiile după documentele necesare pentru a obține parcare trebuie să le aducă. Copiile după documentele doveditoare vor fi semnate pentru conformitate pe proprie răspundere de către solicitant.

Persoanele care nu pot participa la procedură pot delega o altă persoană, printr-o împuternicire scrisă de mână, anexând în copie cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă.

Pentru desfășurarea în condiții optime a procedurilor, la licitație se va prezenta o singură persoană pentru fiecare cerere depusă.