Moș Crăciun este, fără îndoială, cel mai iubit simbol al lunii decembrie și al sărbătorilor de iarnă. Și cel mai iubit, mai ales de către copii.
Deși asociat astăzi cu bucuria copiilor și darurile din Ajun, puțini cunosc originile legendare ale acestui personaj. Tradiția populară spune că transformarea sa într-un personaj bun s-a petrecut chiar în ziua Nașterii Domnului, scrie Libertatea.ro.
Legenda lui Moș Crăciun
Există mai multe variante ale legendei lui Moș Crăciun, însă una dintre cele mai răspândite îl descrie inițial ca pe un om aspru și lipsit de milă.
Potrivit acestei povești, în noaptea în care Fecioara Maria urma să-L nască pe Iisus, aceasta a cerut ajutor la prima casă întâlnită. I-a deschis Crăciunița, șoția Moșului, care, temându-se de mânia soțului, a adăpostit-o pe Maria în grajd și a ajutat-o să nască.
Aflând ulterior ce se întâmplase fără știrea sa, Moș Crăciun și-a pedepsit soția. Minunea a avut loc atunci când Maica Domnului i-a redat Crăciuniței sănătatea, chiar sub privirile lui Crăciun, care a înțeles cine era, de fapt, femeia ajutată.
Copleșit de cele întâmplate, acesta s-a căit, a aprins un foc mare în curte și a sărbătorit alături de slugi. La final, a oferit Sfintei Familii daruri specifice vieții de păstor: lapte, caș, urdă și smântână.
Astfel, legenda spune că Moș Crăciun s-a transformat într-un simbol al generozității, devenind cel care aduce daruri copiilor în ajunul Crăciunului.
Moș Crăciun în cultura occidentală
În tradiția occidentală, Moș Crăciun își are originile în figura Sfântului Nicolae. Născut în jurul anului 280 d.Hr., în Patara (actuala Turcie), Sfântul Nicolae a fost cunoscut pentru credința sa și pentru faptele de caritate.
Legendele spun că și-a donat averea moștenită și și-a dedicat viața ajutorării celor nevoiași, scrie Libertatea.ro.
Printre cele mai cunoscute povești se numără cea în care a salvat trei surori sărace, oferindu-le o zestre, dar și episoadele în care ar fi ocrotit marinari aflați în primejdie.
De-a lungul secolelor, Sfântul Nicolae a devenit protectorul copiilor și al marinarilor și este sărbătorit pe 6 decembrie.
În Olanda, el a fost cunoscut sub numele de Sinterklaas, iar imigranții olandezi au dus această tradiție în America. Acolo, în secolul al XIX-lea, personajul a evoluat în Santa Claus, cunoscut astăzi drept Moș Crăciun.
Asocierea sa cu data de 25 decembrie rămâne, însă, un mister, potrivit Libertatea.ro.
Povestea renilor lui Moș Crăciun
Imaginea modernă a lui Moș Crăciun zburând într-o sanie trasă de reni își are originea în poemul „Noaptea de dinaintea Crăciunului”, scris în 1822 de Clement Clarke Moore.
Acesta a descris pentru prima dată sania trasă de opt reni. Mult mai târziu, a apărut și Rudolf, renul cu nasul roșu, personaj creat de Robert May.
Legenda spune că Moșul folosește un praf magic care le permite renilor să zboare în noaptea de Ajun, atunci când pornesc din Laponia în jurul lumii.
Spiridușii lui Moș Crăciun
În povestea lui Moș Crăciun apar și cei 11 spiriduși, ajutoarele sale neobosite. Aceștia lucrează în fabrica secretă de jucării, având grijă ca toate dorințele copiilor să fie împlinite până în noaptea magică de Crăciun.
Culorile asociate Crăciunului au o simbolistică profundă. Roșul, prezent în hainele Moșului, simbolizează sângele și sacrificiul, dar și focul vieții. Verdele bradului reprezintă regenerarea, tinerețea și eternitatea.
Auriul, regăsit în luminițe și decorațiuni, amintește de steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi. Argintiul evocă lumea de basm a iernii, iar albul simbolizează puritatea, bunătatea și împăcarea, scrie Libertatea.ro.
Moș Crăciun rămâne un personaj complex, născut din legende, credințe și tradiții care continuă să fascineze generații întregi.
