Legea privind plata pensiilor private a fost adoptată de Parlament, după ce Camera Deputaților a votat marți proiectul Guvernului, în forma pusă în acord cu decizia Curții Constituționale.
Noile reguli stabilesc clar că participanții la Pilonul II de pensii nu își mai pot retrage integral economiile la pensionare. Nici măcar în cazul bolnavilor oncologici, scriu stirileprotv.ro.
Potrivit legii adoptate, toate persoanele care solicită plata sumelor acumulate în Pilonul II vor putea încasa inițial cel mult 30% din activul personal. Restul banilor va fi plătit eșalonat, sub formă de pensie lunară, pe o perioadă de opt ani.
Proiectul a fost adoptat cu 199 de voturi „pentru”, 87 „împotrivă” și 12 abțineri.
Pensia „nu se dă toată odată pentru a evita discriminările”
Deputatul PSD Adrian Solomon a explicat în plen că legea trebuie să respecte principiul nediscriminării stabilit de Curtea Constituțională:
„Stimați colegi, dezbaterile adevărate au fost acum o lună, când am votat legea. Nu vorbim aici despre faptul că ia cineva banii sau nu-i ia. Toată lumea a contribuit la un fond de pensii și pensie trebuie să fie. Iar pensia știm cu toții că vine lunar, nu vine toată odată. […] (Curtea n.r.) nu vorbește despre discriminare sau nediscriminare între bolnavi, ci vorbește despre nediscriminare în ansamblul legii și a corpului cetățenesc.”
Inițial, Parlamentul introdusese o excepție pentru persoanele cu afecțiuni oncologice, care ar fi permis retragerea integrală a banilor din Pilonul II într-o singură tranșă.
Această prevedere a fost însă contestată și declarată neconstituțională de CCR. Instituția a stabilit că acordarea unui tratament diferit exclusiv unei categorii de beneficiari încalcă principiul egalității în fața legii.
În urma deciziei Curții, Camera Deputaților, for decizional, a eliminat excepția. Deci, bolnavii de cancer nu mai pot încasa toată suma deodată. Ei intră sub aceleași reguli ca toți ceilalți participanți.
Pensii viagere, moștenire și reguli noi pentru milioane de participanți
Legea prevede și posibilitatea optării pentru o pensie viageră, iar sumele rămase neîncasate pot fi moștenite, conform cadrului legal. Noile reguli se aplică atât Pilonului II, la care contribuie peste 8,4 milioane de români, cât și Pilonului III, de pensii facultative.
La finalul lunii august 2025, activele fondurilor private de pensii depășeau 186 de miliarde de lei, Pilonul II înregistrând o creștere de peste 20% față de anul precedent. Până la adoptarea acestei legi, participanții aveau posibilitatea de a retrage integral sumele acumulate la pensionare.
