Legea Nordis a intrat astăzi în vigoare. Asta înseamnă că se modifică prevederile în baza cărora dezvoltatorii cereau avansuri și făceau rezervări ale apartamentelor.

Documentele nu vor mai putea fi semnate înainte de autorizarea proiectului

Una dintre principalele prevederi ale legii se referă la semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare. Până acum, dezvoltatorii puteau încheia actele foarte devreme, chiar înainte de autorizarea completă a proiectului, conform Digi24.

Acum, promisiunea va putea fi încheiată doar după ce:

  • Autorizația de construire este notată în cartea funciară;
  • Notarul solicită obligatoriu înscrierea promisiunii în cartea funciară.

Astfel, cumpărătorul nu va mai semna documente și nu va mai plăti sume colosale pentru un apartament care nu există. Banii vor fi plătiți doar după ce există garanții juridice că proiectul este autorizat și transparent înscris.

Taxa de rezervare, maximum 5%

În cazul rezervării unui apartament, convențiile vor fi semnate cel mult pentru 60 de zile, iar avansul nu poate fi mai mare de 5% din valoarea apartamentului.

Dacă în acest interval nu se va semna o promisiune de vânzare sau contractul final din cauza dezvoltatorului, va fi obligat să restituie integral suma în maximum 30 de zile.

Până acum, clienții erau nevoiți să plătească avansuri uriașe încă din etapa rezervării. Apoi, recuperarea banilor devenea un calvar.

Avansuri plafonate în funcție de progresul șantierului

De asemenea, avansurile vor fi plafonate în funcție de progresul șantierului. Pentru structura de rezistență se poate cere maximum 25% din preț. Apoi, după ce instalațiile sunt gata, maximum 20%.

Sumele plătite ca avans vor fi depuse într-un cont bancar dedicat acelui proiect. În plus, banii vor putea fi accesați doar cu aprobarea dirigintelui de șantier. Aprobarea trebuie să vină cu ștampila „bun de plată”.

Asta înseamnă că dezvoltatorii nu vor putea folosi banii dintr-un proiect pentru a demara altul.

Nerespectarea măsurii poate duce la amendă de 1% din cifra de afaceri.

Două propuneri eliminate din lege

Legea Nordis a eliminat două propuneri considerate avantajoase pentru clienți au fost eliminate:

  • Reducerea cu 25% a onorariului notarial pentru clienții însoțiți de avocați;
  • Acordarea statutului de creditor privilegiat clienților în caz de insolvență a dezvoltatorului.

Legea Nordis prevede și deschiderea cărților funciare pentru fiecare apartament înainte de finalizarea blocului. Această măsură va intra în vigoare abia din 8 martie 2026.