Primarul comunei Sânpetru, Marian Arhire, anunță că în localitate nu vor fi autorizate săli de jocuri de noroc.
Acesta a făcut anunțul miercuri, 4 martie, pe pagina sa de Facebook.
Sânpetru, al 4-lea din Brașov care spune nu jocurilor de noroc
„La Sânpetru nu avem și nici nu vom autoriza săli de jocuri de noroc”, a transmis primarul.
El consideră că noile prevederi le oferă primarilor instrumentul legal necesar pentru a proteja interesele comunității.
„Este un pas normal, care oferă primarilor instrumentul legal și responsabilitatea directă de a proteja interesele cetățenilor. Pentru deschiderea unui banal chioșc ai nevoie de autorizație de funcționare de la primărie, doar pentru păcănele nu era nevoie.”, a mai precizat Arhire.
Edilul îi încurajează și pe alți primari să folosească noile prevederi legale pentru a limita sau interzice sălile de jocuri de noroc în localitățile pe care le conduc.
Săcele pregătește interzicerea jocurilor de noroc
Și în Săcele, autoritățile locale vor să limiteze jocurile de noroc. Primarul Virgil Popa a anunțat pe 5 martie că va propune un proiect de hotărâre în Consiliul Local. Măsura vizează interzicerea jocurilor de noroc în oraș. Activitățile loto ar urma să rămână permise.
Edilul spune că decizia vine după ce a analizat mesajele primite de la locuitori. Dar și impactul social al acestor activități asupra comunității.
Potrivit acestuia, dincolo de aspectele economice, trebuie luate în calcul efectele asupra familiilor și tinerilor.
„Vocea comunității trebuie ascultată, iar deciziile importante trebuie luate ținând cont de realitățile sociale din orașul nostru.”, a transmis primarul.
Dacă proiectul va fi adoptat de Consiliul Local, municipiul Săcele s-ar alătura altor localități din zonă care au anunțat măsuri similare.
Și în municipiul Brașov a fost promisă interzicerea păcănelelor
În județul Brașov, mai multe administrații locale au anunțat măsuri similare. Primarul Horia Motrescu a declarat că va propune interzicerea sălilor de jocuri de noroc în Râșnov, după apariția noilor prevederi legale.
Și primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat că analizează restricționarea acestora.
În Zărnești, Consiliul Local a adoptat deja o hotărâre prin care sunt interzise majoritatea tipurilor de jocuri de noroc pe teritoriul orașului. Dar exceptând activitatea loto.
De asemenea, la Sfântul Gheorghe, primarul Antal Árpád a anunțat că va propune eliminarea sălilor de jocuri de noroc din zonele rezidențiale.
