Începând cu această lună, tarifele pentru apa potabilă și serviciile de canalizare au fost majorate în aria de operare a Companiei Apa Brașov.
Creșterea de preț îi afectează pe consumatorii din 16 localități din județul Brașov. Dar și dintr-o localitate din județul Covasna – comuna Hăghig.
Potrivit operatorului regional, prețul unui metru cub de apă potabilă a crescut de la 8,45 lei la 9,60 lei cu TVA. Iar tariful pentru canalizare și epurare a fost majorat de la 6,26 lei la 7,43 lei cu TVA.
Astfel, tariful cumulat pentru apă și apă uzată a ajuns la 17,03 lei cu TVA pe metru cub, față de 14,71 lei anterior, ceea ce înseamnă o majorare de 15,8%.
În județul Brașov, noile tarife se aplică în municipiul Brașov și în localitățile:
- Săcele, Codlea, Rupea, Ghimbav
- Hărman, Prejmer, Sânpetru, Feldioara
- Bod, Homorod, Racoș, Ungra, Hoghiz
- Apața, Hălchiu și Teliu
- în județul Covasna – în comuna Hăghig, fiind inclusă în aria de operare a Companiei Apa Brașov
Reprezentanții companiei precizează că ajustarea tarifelor este în conformitate cu Decizia Autorității Naționale pentru Reglementarea Serviciilor Publice Comunitare (ANRSC) nr. 140 din 20 noiembrie 2025 și respectă cadrul legal în vigoare.
„Această ajustare nu reprezintă o decizie arbitrară, ci face parte din Strategia de Tarifare stabilită în Analiza Cost-Beneficiu, elaborată pentru proiectele finanțate din fonduri europene. Strategia prevede un calendar și un mecanism clar de actualizare a tarifelor, necesar pentru asigurarea durabilității investițiilor realizate.”, au transmis reprezentanții Companiei Apa Brașov.
Potrivit acestora, majorarea este prevăzută în contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Prin acesta, operatorul este obligat să asigure sustenabilitatea investițiilor realizate în infrastructura de apă și canalizare.
Totodată, tarifele au fost actualizate și cu indicele de inflație estimat la 9,8%, pentru a reflecta creșterea costurilor operaționale.
Compania Apa Brașov mai arată că această procedură de ajustare a tarifelor este una națională și se aplică tuturor operatorilor regionali din domeniu. Iar la 1 decembrie 2025 tariful cumulat practicat de operator se situa pe locul 37 din 47 într-un clasament național al companiilor de apă și canalizare.
