Am fost sâmbătă unul dintre jurnaliștii participanți la exercițiul militar Force on Force din cadrul „Dacian Fall”, din Cincu. Am vorbit cu soldați străini, descoperindu-le o parte din poveștile lor emoționante.
Am avut ocazia să iau contact cu o parte din tehnica militară, urcându-mă la volanul unei mașini militare.
CINCI ZILE DIFICILE PENTRU MILITARII DE LA CINCU
Între 20 octombrie și 13 noiembrie, în mai multe baze din țara noastră se desfășoară exerciții militare ample în cadrul „Dacian Fall” 2025.
Participă peste 5.000 de soldați din zece țări NATO: Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și Spania.
În poligonul de la Cincu, astăzi a fost a treia zi din exercițiul „Force on Force”. Cu această ocazie, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a invitat jurnaliștii la poligonul aflat la granița dintre Județul Brașov și Județul Sibiu. Printre jurnaliștii acreditați m-am numărat și eu.
În turul realizat de oficialii armatei am făcut trei opriri. La fiecare am descoperit ce înseamnă viața de soldat și cu ce se confruntă ei în cadrul exercițiilor care îi pregătesc pentru război.
După cum ne-a explicat locotenent-colonelul Valentin Mihalache, comandantul Batalionului 2 Infanterie Mecanizată, este un exercițiu în care soldații din mai multe țări formează două state majore multinaționale. Între ele se desfășoară operațiuni de ofensivă și defensivă.
Practic, o parte dintre soldați apără un obiectiv, iar ceilalți încearcă să îl cucerească. Pentru asta, ei se folosesc de toate echipamentele din dotare, inclusiv de vehicule militare.
„Scenariul este fictiv, ne antrenăm cu partenerii noștri. Se numește Force on Force. S-a desfășurat rotațional — adică noi am fost inamici, acum suntem prieteni, dar pentru alții noi suntem inamici.
Rolurile se schimbă zi de zi, despre asta este vorba. Obiectivele de instruire sunt foarte multe și complexe. Pentru mine, obiectivul a fost să-mi antrenez statul major ca și batalion multinațional”, a declarat locotenent-colonelul Valentin Mihalache.
Scopul este actualizarea procedurilor la nivel de stat major, precum și a tehnicilor și tacticilor, astfel încât statele aliate să aibă strategii și proceduri cât mai apropiate.
Un alt obiectiv este întărirea colaborării între armatele statelor aliate prin antrenarea comună a soldaților în condiții dificile.
SOLDAȚII STRĂINI SE ANTRENEAZĂ CU GÂNDUL LA FAMILIILE LOR DE ACASĂ
Soldații care iau parte la exerciții nu părăsesc teatrul de operațiuni timp de cinci zile. Ei stau în poligon, dorm în vehicule sau în tranșee, pentru a duce la bun sfârșit misiunile. Deși condițiile sunt grele, ei nu ezită să zâmbească, bucurându-se de fiecare moment care merită. Tot ce fac este din pasiune, dar și cu gândul la cei de acasă.
Cel puțin așa mi-au spus doi soldați cu care am avut deosebita plăcere de a sta de vorbă.
Primul este maiorul Joseph Niedzwiedzki din Polonia. El este foarte încântat de colaborarea cu armatele aliate, în special cu Armata Română, de la care a și învățat câteva cuvinte în limba noastră.
„La Dacian Fall 2025 avem o mare oportunitate. În timpul exercițiului dezvoltăm interoperabilitatea în operațiuni de apărare. Dar, cel mai important, dezvoltăm unitatea.
Fiecare exercițiu este foarte important, pentru că facem schimb de experiență, de proceduri, la nivel tactic și operațional.
Pentru mine și pentru soldați, cel mai important este să ieșim din zona de confort. Ne expunem condițiilor meteo, înfruntăm situații și le depășim. Condițiile, mai ales de teren dificil, cum aveți la Cincu, sunt cea mai bună cale să ajungem la proceduri comune, prin rezolvarea problemelor.Când vorbesc cu militarii români, mereu le spun fraților. Știu că acesta este un cuvânt mare în România.
Stau în țara voastră trei luni. Mi-e dor de Polonia, ca tuturor, pentru că mi-am lăsat familia acolo. Dar mereu spun, în contextul nostru internațional: Fraților, stați soldat lângă soldat și antrenați-vă ca să fim gata dacă va veni (n.r.războiul).”
M-am întâlnit și cu căpitanul Benjamin din Armata Franceză. Căpitanul Benjamin și-a dedicat o mare parte din viață armatei. El face parte din Armata Franceză încă de la vârsta de 18 ani. Timpul petrecut cu cei dragi este limitat, dar el spune că asta îl face cu atât mai prețios.
Pe Benjamin și compania sa i-am găsit astăzi în locul cu cele mai grele condiții din tot exercițiul — în tranșee. Deși acestea le oferă o bună apărare soldaților săi, condițiile sunt dificile: mult noroi, frig și nesiguranță, căci oricând pot fi „atacați” de români și portughezi.
„Sunt pentru prima dată în România, de trei săptămâni deja.
Lucrul cu soldații români mă inspiră foarte tare. Căpătăm abilități noi și noi feluri de a lucra, iar cel mai important este că învățăm să lucrăm împreună, pentru că trebuie să fim uniți în NATO ca să fim puternici.O să fim aici cinci luni. Viața în tranșee e dură. Trebuie să suporți vremea rea, să stai mult, să înduri dușmanul, dar și condițiile meteo. Nu știi niciodată ce va urma în ziua următoare. Cu cât e mai greu antrenamentul, cu atât suntem mai pregătiți de luptă.
Mi-e dor de casă. Am familie, o soție, deci e greu, dar ne-am obișnuit să trăim mult timp la distanță. Când vin acasă, mă bucur mai tare de timpul petrecut cu familia, pentru că e mai prețios.”
Vezi această postare pe Instagram
AM CONDUS UN VEHICUL MILITAR
O altă parte interesantă a zilei a fost ocazia — aproape unică în viață — de a experimenta cum se conduce o mașină de armată. Am condus, preț de câteva minute, un URO VAMTAC, un vehicul asemănător celebrului Humvee american.
A fost o experiență extraordinară, pe care mi-o voi aminti mereu. Deși este un vehicul militar greu, acesta se conduce asemănător unei mașini de stradă. URO VAMTAC-ul pe care l-am condus are un motor de 3,2 litri diesel și 180 de cai putere.
Vezi această postare pe Instagram


