Un apel anonim la 112, înregistrat în seara de 20 noiembrie, puțin după ora 17:00, a pus în mișcare polițiști din Brașov și Mehedinți, după ce o voce a unui copil anunța că mama lui ar fi victima unei agresiuni.
Conform informațiilor transmise de I.P.J. BRAȘOV, convorbirea s-a întrerupt imediat, iar echipajele s-au mobilizat de urgență.
„La data de 20 noiembrie în jurul orei 17:00, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin intermediul numărului unic de urgență 112, de către o persoană necunoscută, care semnala o stare de violență asupra vieții mamei sale.”
Fără a putea reveni la apelant, polițiștii au format echipe mixte și au declanșat căutări pentru localizarea persoanei.
Datele obținute au indicat că telefonul ar fi în comuna Ciochiuța, județul Mehedinți. Acolo, cu sprijinul Poliției Orașului Strehaia, a fost găsită o tânără de 20 de ani, care a declarat că numărul este folosit și de copilul concubinului său, un băiat de 10 ani.
„Extinzând verificările, s-a stabilit că minorul este cel care a efectuat apelul și a sesizat aspecte nereale.”
Având în vedere situația creată și competența teritorială, polițiștii din Strehaia continuă verificările și urmează să ia măsurile legale necesare.
În comunicat, Poliția Brașov reamintește populației responsabilitatea uriașă pe care o presupune folosirea numărului unic de urgență:
„Inspectoratul Județean de Poliție Brașov face apel către toți cetățenii și le reamintește să fie responsabili atunci când folosesc numărul unic de urgență 112, pentru că implicarea și mobilizarea unor resurse considerabile, umane și logistice poate întârzia intervenția autorităților în situații reale de urgență.”
De asemenea, părinții sunt îndemnați să fie atenți la activitatea copiilor lor.
„Poliția Brașov recomandă, de asemenea, părinților să fie vigilenți în ceea ce privește activitatea copiilor lor, reamintindu-le că, prin acest mijloc, pot solicita sprijin ori de câte ori se confruntă cu un pericol real.”
România, afectată de apeluri false la 112
Cazul vine într-un moment în care autoritățile raportează o scădere semnificativă a apelurilor non-urgente la 112. În 2024, numărul acestor apeluri a fost cu aproape un milion mai mic decât în anii anteriori, potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Chiar și așa, problema rămâne una majoră, iar județul Mehedinți, unde a fost localizat minorul care a sunat fals, se află printre zonele cu cea mai mare incidență a apelurilor abuzive, scri G4media.ro.
De altfel, STS arată că cele mai multe apeluri abuzive s-au înregistrat în Mehedinți. În timp ce cei mai „responsabili” cetățeni se află în județele Cluj, București – Ilfov, Bihor, Timiș și Iași.
Amenzi de până la 8.000 de lei pentru apelarea falsă la 112
STS reamintește că apelarea abuzivă a serviciului de urgență se sancționează cu amendă de până la 2.000 de lei. Iar dacă un echipaj este trimis în teren și se dovedește că alerta este falsă, sancțiunea crește la 4.000 de lei.
Repetarea contravenției într-un an poate aduce amenzi de până la 8.000 de lei.
„Este esențială apelarea cu responsabilitate a numărului 112, respectiv doar în situații de urgență”, subliniază STS.
