Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au reținut un bărbat de 29 de ani, bănuit că ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unui pieton, pe DJ 112A, între Codlea și Vulcan.
Ancheta este în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Incidentul a avut loc la data de 6 iunie, în jurul orei 21:30. Polițiștii au fost sesizați prin apel de urgență cu privire la producerea unui accident rutier cu victimă.
Pieton lovit pe carosabil, șoferul ar fi părăsit locul accidentului
Din primele cercetări, un bărbat de 52 de ani, din comuna Vulcan, aflat pe partea carosabilă în calitate de pieton, ar fi fost surprins și lovit de un autoturism. După impact, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului.
În urma evenimentului, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața, echipajul medical sosit la fața locului declarând decesul.
Șofer identificat rapid și reținut de polițiști
În urma investigațiilor, polițiștii au reușit identificarea autoturismului implicat. Dar și a conducătorului auto, un bărbat de 29 de ani, din comuna Teliu.
Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Pe baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. A fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
