UPDATE
IPJ Brașov: Ancheta în cazul bărbatului găsit mort în Masivul Piatra Craiului
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au deschis un dosar penal după ce, duminică, 8 februarie 2026, au fost anunțați că o persoană a fost găsită decedată în Masivul Piatra Craiului, după ce ar fi căzut de pe munte.
Sesizarea a fost făcută în jurul orei 14:45. Iar o echipă de polițiști s-a deplasat în zona Valea Curmăturii, unde a fost identificat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din orașul Zărnești. Din păcate, acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Trupul neînsuflețit a fost preluat de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Brașov. Acesta a fost transportat pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza exactă a decesului.
Cazul este cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, urmând ca ancheta să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia și dacă se impun măsuri legale.
Știrea inițială
În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 50 de apeluri de urgență, care au necesitat intervenția salvatorilor montani din mai multe zone ale țării.
Printre județele cu un număr ridicat de solicitări se află și Brașovul.
Salvamont Municipiul Brașov a intervenit în urma a patru apeluri, Salvamont Județul Brașov în alte trei cazuri. Iar un apel a fost direcționat către formația Salvamont Zărnești.
În total, în urma acestor intervenții, au fost salvate 53 de persoane. Dintre acestea, 16 au fost transportate la spital cu ambulanțe SAJ, SMURD sau Salvamont. Iar restul au primit acordul de a fi transportate cu mașinile aparținătorilor.
O persoană de 59 de ani a murit în Prăpăstiile Zărneștilor
Din păcate, una dintre intervenții s-a încheiat tragic. Sâmbătă, 8 februarie 2026, în jurul orei 15:00, Serviciul Public Local Salvamont Zărnești a fost solicitat să intervină în zona Prăpăstiile Zărneștilor, pe un versant abrupt situat între Valea Curmăturii și Valea Zănogii.
O persoană în vârstă de 59 de ani a căzut de pe un perete stâncos, într-o zonă extrem de expusă, fără potecă turistică marcată, ajungând în albia râului.
La fața locului, echipa de intervenție a constatat că leziunile suferite de victimă erau incompatibile cu viața. Circumstanțele producerii accidentului nu sunt cunoscute cu exactitate. Persoana era singură în momentul producerii tragediei. Trupul neînsuflețit a fost coborât din munte și predat Institutului de Medicină Legală.
Reprezentanții Salvamont Zărnești au transmis condoleanțe familiei îndurerate. Ei atrag atenția asupra riscurilor majore din zonele alpine și subalpine, mai ales în afara traseelor marcate.
Pe lângă apelurile de urgență, Dispeceratul Salvamont a primit și 28 de solicitări pentru informații și sfaturi privind traseele montane și condițiile de deplasare.
Duminică, doi turiști voiau să urce pe Ceahlău în adidași
Avertismentele salvatorilor vin după ce, recent, doi turiști de aproximativ 20 de ani au fost opriți de jandarmii montani în Masivul Ceahlău. Aceștia intenționau să urce pe munte încălțați doar cu adidași.
Ei voiau să parcurgă traseul Jgheabul cu Hotarul – Cabana Dochia. Însă, au fost întorși din drum din cauza echipamentului neadecvat pentru sezonul rece. Salvamontiștii, inclusiv cei din județul Brașov, reamintesc constant că echipamentul corespunzător și respectarea traseelor marcate pot face diferența între o drumeție reușită și un accident grav.
