Prețurile alimentelor ar putea crește după Paște din cauza ridicării costurilor la carburanți, gaze și energie, avertizează președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, Aurel Popescu, citat de Economica.
Prețurile alimentelor ar putea crește după Paște
Alimentele sunt deja cu 10% mai scumpe față de aceeași perioadă a anului trecut. Această creștere a avut loc din cauza ridicării TVA-ului. Aurel Popescu avertizează însă că, dacă statul nu ia măsuri urgente, prețurile ar putea crește din nou curând.
„Toate statele au luat măsuri în așa fel încât să contracareze creșterea aceasta de prețuri la carburanți, iar noi, de la 1 aprilie, avem și creșterea de preț la gaze. Acum se înregistrează niște creșteri de la o zi la alta, mai ales pe zona aceasta de energie – gaze, energie electrică și combustibil. Nu avem ce face decât să le contabilizăm și, după Paște, o să ieșim și o să ajustăm prețurile în așa fel încât să putem rezista în piață. Nu avem altă soluție”, a declarat, Aurel Popescu.
Președintele Romalimenta: „Guvernul nu ia suficiente măsuri”
Președintele Romalimenta a criticat lipsa de măsuri concrete luate de Guvern, în ciuda întâlnirilor dintre patronate și reprezentanții Executivului. Mai mult, el a declarat că măsura reducerii accizei este insuficientă.
„Guvernul nu ia măsuri în pas cu tot ce se întâmplă la nivel mondial. Statul încasează bani în plus, iar noi cheltuim mai mult și vrem să ținem inflația pe loc. Nu o să o ținem niciodată, pentru că ne obligă produsul să modificăm prețurile. După părerea mea, nu știm să administrăm. Mediul de afaceri nu este băgat în seamă. Autoritățile se întâlnesc cu noi ca să bifeze că s-au întâlnit, spun că au luat act, dar fac tot ce știu ei. Am avut întâlnire și cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, am avut și întâlnirea tripartită Guvern–Patronate–Sindicate, cu premierul, care a notat și atât…
Nu e o măsură care să satisfacă mediul de afaceri. 30 de bani este de la o zi la alta, mai trag americanii două rachete și crește prețul cu 40 de bani”, a adăugat acesta.
Aurel Popescu a subliniat faptul că toate costurile de producție se regăsesc în prețul final al produsului. Așadar, este foarte probabil ca produsele alimentare să fie mai scumpe în următoarea perioadă.
Industria alimentară din România este unul dintre cei mai mari angajatori din economie, cu aproximativ 200.000 de salariați și o cifră de afaceri de peste 30 de miliarde de euro.
Romalimenta reprezintă majoritatea asociațiilor și patronatelor din industria alimentară și a băuturilor, alături de companii procesatoare românești și străine.
