Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, Direcția Națională de Drumuri și Poduri Brașov, MAI și CNAIR au stabilit un set de măsuri pentru gestionarea circulației și intervenția rapidă în condiții de iarnă severă.

Scopul acestora e de a menține siguranța rutieră și viabilitatea drumurilor publice.

Închiderea drumurilor, chiar și a unei porțiuni de autostradă

Printre măsuri regăsim următoarele:

  • Închiderea temporară a unui sector de drum național sau autostradă

Decizia de închidere se va lua doar cu aprobarea directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Dar și a directorului Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Asta se va întâmpla de regulă la propunerea șefului Secției de Drumuri Naționale Brașov și a șefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ Brașov.

În Județul Brașov sunt 6 km de autostradă și anume A3, lotul Râșnov-Cristian.

  • Inspectarea tronsoanelor imediat după închidere

După închiderea unui sector de drum, Poliția Rutieră Brașov va colabora cu un echipaj de deszăpezire al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov – Secția de Drumuri Naționale Brașov.

Aceștia vor verifica întregul tronson pentru a identifica eventuale persoane sau autovehicule rămase blocate.

  • Informarea publicului și transmiterea recomandărilor

Participanții la trafic vor fi informați despre starea drumurilor naționale și a autostrăzilor. Dar și despre perturbările apărute din cauza vremii, prin intermediul presei, radio-ului și televiziunii.

O atenție specială va fi acordată avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, în baza cărora vor fi emise recomandări privind deplasările rutiere.

Condițiile meteo, supravegheate cu atenție

  • Interzicerea accesului în caz de avertizări meteo severe

În situația avertizărilor Cod galben, portocaliu sau roșu pentru viscol, ninsoare abundentă sau polei, accesul autovehiculelor va fi interzis pe sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi închise circulației.

Poliția va instala semnalizarea rutieră temporară și va asigura devierea traficului pe rute alternative. Echipele CNAIR vor acționa cu utilaje de deszăpezire pentru restabilirea circulației.

  • Monitorizarea stării drumurilor și raportarea permanentă

Poliția Rutieră și Secția de Drumuri Naționale Brașov vor face schimb constant de informații privind starea de viabilitate și aderență a carosabilului din județ.

Fenomene precum poleiul, ploaia înghețată, ceața densă, ninsorile abundente sau obstacolele apărute pe drum vor fi raportate imediat pentru a asigura o imagine clară și actualizată a traficului.

Șoferii vor fi verificați riguros și se vor aplica sancțiuni pentru vandali

  • Verificarea vehiculelor grele

Echipajele de poliție vor intensifica verificările în trafic, în special pentru vehiculele de peste 3,5 tone.

Vor fi controlate:

  • sistemele de iluminare, semnalizare, climatizare și dezaburire
  • dotările de iarnă: lanțuri, materiale antiderapante și anvelope specifice sezonului

Măsura urmărește creșterea siguranței rutiere și prevenirea blocajelor în trafic.

  • Combaterea vandalizării mijloacelor de semnalizare rutieră

Autoritățile vor intensifica acțiunile comune pentru identificarea și sancționarea persoanelor care distrug sau sustrag indicatoare. Dar și alte mijloace de semnalizare rutieră, fapte care pot afecta grav siguranța traficului.

Prin aceste măsuri, instituțiile responsabile din județul Brașov urmăresc să asigure un trafic sigur și fluent în sezonul rece. Astfel, vor să reducă riscurile pentru participanții la trafic și să intervină rapid în caz de urgență.