Încă două curse noi vor fi lansate în zilele următoare de pe Aeroportul Internațional Brașov. Brașovenii vor putea zbura către Memmingen și Milano.
Două zboruri inaugurale, zilele următoare
Duminică, 26 octombrie, brașovenii vor putea zbura către Memmingen. Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, joi și duminică.
Marți, 28 octombrie, de pe Aeroportul Brașov va decola avionul către Milano pentru prima oară. Spre această destinație vor fi trei zboruri pe săptămână, marți, joi și sâmbătă.
Aeroportul Brașov încearcă să dezvolte și rutele către Italia. În 30 septembrie a fost lansat primul zbor spre Napoli.
Astfel, Aeroportul Brașov ajunge la trei rute lansate în decursul unei luni.
Încă două rute noi, de anul viitor
Spre Roma, brașovenii vor putea zbura din Brașov din data de 27.01.2026. De trei ori pe săptămână vor fi operate zborurile, marți, joi și sâmbătă.
Din 31.03.2026, va fi lansată altă rută spre o nouă țară, Polonia, în orașul Katowice. Zborurile vor fi de trei ori pe săptămână, marți, joi și sâmbătă.
În plus, din 28 octombrie, zborurile spre Londra vor fi de 6 ori pe săptămână. Singura zi în care nu vor fi zboruri este joi.
Și spre Dortmund va crește frecvența. Zborurile vor fi de 4 ori pe săptămână, luni, miercuri, vineri și duminică.
Aeroportul Brașov, în așteptarea aprobării ajutorului de stat de către Comisia Europeană
Aeroportul Brașov trebuie să convingă Comisia Europeană că va deveni sustenabil și profitabil pentru a obține ajutorul de stat din partea ei.
Consiliul Județean Brașov solicită un sprijin financiar de peste 54 de milioane de euro pentru investiții în infrastructură și aproape 2,2 milioane de euro pentru acoperirea deficitului operațional.
În plus, aeroportul trebuie să devină independent financiar în 2027.
În luna august, aeroportul a înregistrat 36.354 de pasageri, în creștere față de luna iulie, când au fost 34.390 de pasageri.
