Conform rezultatelor unui studiu realizat de Ministerul Mediului în colaborare cu INCDS „Marin Drăcea”, Regia Kronstadt și Romsilva, știm în sfârșit numărul estimativ al exemplarelor de urs brun din România. Numărul acestora este între 10.700 și 12.800.
Cei mai mulți urși trăiesc în județele Brașov și Harghita.
Conform studiului specialiștilor, în Județul Brașov sunt 1.300 de urși. Cei mai mulți sunt însă în Harghita, 1.700 de urși.
Rezultatele studiului au fost prezentate la Aula Universității Transilvania din Brașov. La eveniment a fost prezentă și ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
ROMÂNIA ARE CEI MAI MULȚI URȘI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ
Cercetarea în cadrul proiectului „Implementarea Planului Național de Acțiune pentru Conservarea Populației de Urs Brun din România” a început în iulie 2021 și a fost, în cea mai mare parte, finalizată în decembrie 2025. Proiectul a fost derulat de Ministerul Mediului în colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. Brașov și Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
La realizarea acestui studiu complex au participat peste 800 de persoane, majoritatea cercetători, ingineri și specialiști. O parte dintre aceștia au fost cercetători recunoscuți din mai multe țări europene.
Aceștia au colectat peste 24.000 de probe biologice. Probele au fost găsite și cu ajutorul unor câini special dresați în acest sens. Această tehnică a fost folosită în premieră în România.
Obiectivul general al proiectului este menținerea, pe termen lung, a stării de conservare favorabile a populației de urs brun din România.
Dar poate și mai interesant este faptul că prin acest proiect a fost stabilit, cu aproximație, numărul de exemplare de urși din țara noastră. Conform studiului, acest număr se încadrează între 10.657 și 12.787 de exemplare. Modelul de studiu folosit pentru stabilirea acestui număr are un interval de încredere de 95%, potrivit cercetătoarei Ancuța Fedorca, care a prezentat aceste date.
S-a stabilit, de asemenea, faptul că în România există cea mai mare diversitate genetică de urși bruni din Europa.
Acest număr de exemplare ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană.
Cele mai multe dintre aceste exemplare trăiesc în județele Harghita și Brașov.
Proiectul a fost finanțat din fonduri europene. Suma totală acordată pentru acest proiect a fost de aproximativ 57 de milioane de lei.
ALTE OBIECTIVE ALE PROIECTULUI
Alte obiective specifice ale acestui proiect sunt:
• Reducerea conflictelor om–urs prin achiziționarea și instalarea unor sisteme de protecție a animalelor domestice, culturilor agricole și bunurilor materiale;
• Înființarea unui complex pentru creșterea, îngrijirea, reabilitarea și protecția speciei urs brun (Complexul de la Timișul de Sus);
• Îmbunătățirea managementului conservativ și instituțional al speciei urs brun în vederea menținerii efectivului optim și creșterii capacității de soluționare a conflictelor om–urs;
• Creșterea gradului de educare, informare, comunicare și conștientizare cu privire la ecologia și managementul speciei urs brun.
DIANA BUZOIANU: „LEGISLAȚIA PE COTE ȘI INTERVENȚIE VA FI BAZATĂ PE ȘTIINȚĂ”
În urma prezentării, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat cum va fi folosit acest studiu din punct de vedere legislativ. De asemenea, ea a semnalat că biodiversitatea este foarte importantă și trebuie protejată, dar în același timp și comunitățile umane trebuie să existe în siguranță:
„Acum, pentru că avem aceste cifre și vor fi prezentate în perioada următoare zonele cu risc, unde vor trebui să aibă loc intervenții imediate. În fiecare dintre aceste zone este specificat ce măsuri ar trebui să fie luate și ce măsuri ar trebui să fie aprobate de urgență pentru a putea să fie gestionată interacțiunea dintre om și urs. Noi trebuie să venim cu un echilibru într-o dezbatere care ani de zile s-a dus în extreme. Avem nevoie să protejăm și biodiversitatea, dar trebuie să avem și comunități protejate.
Comunități protejate însemnând de la pachete legislative, cum au fost cele adoptate recent, cu privire la intervenția în intravilan acolo unde riscul există și autoritățile locale consideră că trebuie să fie făcută imediat o intervenție, să aibă posibilitatea să intervină automat.Simplificarea procedurilor, ca să poată să fie luată o decizie rapidă în cazul în care un urs intră în intravilan. De asemenea, și măsuri de ajutor de prevenție. Vorbim aici despre sanctuarul care o să fie făcut în județul Brașov și care va fi finalizat anul viitor, vorbim despre banii care trebuiau să fie dați încă din 2023 prin AFM pentru garduri electrice, program pe care l-am deblocat anul acesta. Anul acesta tocmai au fost aprobate 30 de milioane de lei pentru garduri electrice la nivel local. Un sprijin care vine în ajutorul oamenilor și mai ales al fermierilor din zonele cu populații mari de urși.
Ce ne propunem noi să facem mai departe este ca legile care o să treacă mai departe pe cote, un subiect amplu discutat, să vină bazate fix pe știință. Este adevărat că până acum cotele au fost stabilite fără a avea aceste studii în spate. Acum avem și o reprezentare, inclusiv pe zone, a populației, deci este un lucru de bun augur faptul că, în sfârșit, vom putea să avem legislația pe cote și legislația pe intervenție bazate pe un studiu robust, pe date genetice.”
