Peroanele 1, 2 și 3 din Gara Brașov, precum și liniile aferente sunt în continuare închise. Acest lucru se întâmplă deși, în urmă cu aproape două săptămâni, reprezentanții CFR au transmis că liniile și peroanele vor fi deschise la începutul acestei luni. Potrivit Club Feroviar, întârzierile sunt cauzate de dorința CFR de a face propriile sale verificări cu drezina.
PEROANELE ȘI LINIILE 1, 2 ȘI 3 RĂMÂN ÎNCHISE
Pe 27 noiembrie, oficialii CFR au anunțat printr-un comunicat de presă că reabilitarea liniilor 1, 2 și 3 din Gara Brașov a fost finalizată.
Intervențiile au vizat, conform sursei citate, refacerea integrală a terasamentelor și a suprastructurii căii, modernizarea liniei de contact, și protecția instalațiilor feroviare. Au fost executate și construcții civile și lucrări auxiliare necesare integrării noilor sisteme de management al traficului.
Am fost pe 28 noiembrie la Gară pentru a testa aceste peroane, pe care le-am găsit încă în lucru. Ulterior ne-a fost comunicat că acestea vor fi date în folosință la 1 decembrie. Dar și atunci erau tot închise pentru unele verificări.
Situția este similară și acum. Club Feroviar scrie că aceste linii sunt tot închise circulației trenurilor. Din această cauză călătorii trebuie să meargă la peronul 9.
Acesta este izolat de gară, iar accesul e posibil pe o trecere improvizată peste linii. În plus, peronul este mult sub cota necesară accesului facil în tren.

Nici pe tabela de astăzi (09.12.2025) din Gara nu sunt afișate trenuri la cele trei linii
Sursă foto: Cameră web din stația CFR Brașov
DE CE SUNT ÎNCĂ ÎNCHISE LINIILE
Investiția reabilitării celor trei linii face parte din proiectul „Modernizarea căii ferate Brașov–Sighișoara”. Proiectul este derulat în baza contractului de lucrări atribuit Asocierii RailWorks, având ca lider compania Alstom Transport S.A., alături de partenerii Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR S.A.), Arcada Company S.A. și Euro Construct Trading 98 S.R.L.
Club Feroviar a scris într-un articol recent faptul că, potrivit reprezentanților CFR S.A., nu se poate circula pe cele trei linii deoarece alimentarea cu electricitate este oprită pe ele, lucrările nefiind finalizate.
Reprezentanții companiei au afirmat însă că întârzierea a fost cauzată de o dorință a CFR S.A. de a face propriile sale verificări cu drezina.
În cadrul Stației CF Brașov au fost finalizate lucrările de reabilitare pentru trei linii esențiale:
Linia 1: lungime de 541 m;
Linia 2: lungime de 593 m;
Linia 3: lungime de 828 m.
Săptămâna trecută, ni s-a comunicat din partea unui angajat CFR că, după darea în funcționare a celor trei peroane, vor începe lucrările de reabilitare ale peroanelor 4, 5 și 6.
Am întrebat prin mail reprezentanții Sucursalei CFR Brașov când vor fi date în folosință cele trei linii de cale ferată. Până la data redactării articolului nu am primit niciun răspuns.
