Premierul Ilie Bolojan a publicat astăzi un mesaj video înregistrat, adresat clasei politice. Prim-ministrul spune că nu există altă soluție pentru România, decât continuarea reformelor.

„Sunt încrezător, așa cum v-am spus, că forțele politice au responsabilitatea și sunt conștiente de situația dificilă în care suntem, că acest pachet și alte pachete și alte măsuri vor fi adoptate în perioada următoare. Nu există altă soluție.

Dacă nu se adoptă aceste măsuri, ce se va vedea: că nu putem corecta lucrurile, dacă se cedează într-o zonă sau alta se va crea din nou o percepție de cedări și ne vom întoarce în situația de unde am plecat.

Având această responsabilitate, am încercat să explic atât în interiorul Coaliției, dar și oamenilor cu care discutăm din sectorul public, pentru că avem o responsabilitate. Stimați colegi, trebuie să ne facem reformele”, spune premierul Ilie Bolojan.

CE CONȚINE PACHETUL URMĂTOR DE REFORME

Pachetul 2 de măsuri, anunțat de Guvern, ar urma să conțină reducerea personalului din autoritățile locale și centrale cu 20%, aproximativ 40.000 de oameni la nivel național. În plus, consiliile de administrație ale companiilor de stat vor avea mai puțini membri, plătiți mai prost.

De asemenea, pachetul de măsuri va continua cu majorarea taxelor locale, unele dintre ele chiar până la 70%, cum ar fi impozitul pe locuință.

Reformele dure includ reduceri de cheltuieli, de exemplu retragerea finanțării pentru multe din proiectele de infrastructură, cele care sunt într-un stadiu incipient, anunță Ilie Bolojan.  Aceste măsuri nu sunt susținute de aleșii locali ai partidelor.

Mai mult decât atât, PSD a anunțat că nu mai participă la ședințele coaliției, fără de care pachetul nu poate fi nici măcar inițiat. PSD invocă tergiversarea eliminării privilegiilor din sistemul bugetr. Dar primarii nu vor ca proiectele finațate de la buget sau din PNRR să fie blocate, fără finanțare.