Mercenarul Horațiu Potra va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, potrivit unei decizii definitive pronunțate luni de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța a hotărât, însă, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul fiului său, Dorian Potra. Dar și al nepotului, Alexandru Potra. Cei doi vor fi monitorizați prin brățări electronice de supraveghere, scrie Agerpres.

„Dispune ca inculpații Potra Alexandru Cosmin și Potra Dorian să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Impune inculpaților Potra Alexandru Cosmin și Potra Dorian obligația să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Desemnează cu supravegherea inculpaților Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu […] Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților”, se arată în decizia instanței.

Potrivit hotărârii, măsura arestului la domiciliu va fi supravegheată de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu. Iar decizia a fost comunicată și Poliției Municipiului Mediaș, serviciilor de evidență a populației și organelor de frontieră.

Horațiu Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru:

  • tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale
  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor
  • nerespectarea regimului materiilor explozive
  • operațiuni ilegale cu articole pirotehnice
  • instigare publică

Dosarul vizează și alți 20 de mercenari din gruparea sa, precum și pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.

Cauza se află în prezent în faza de cameră preliminară, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 21 ianuarie, potrivit Agerpres.

Procurorii susțin că Horațiu Potra și membrii grupării sale ar fi intenționat să se infiltreze în protestele organizate după anularea alegerilor din decembrie 2024, cu scopul de a provoca haos.