În acest an, Brașovul devine capitala Transilvaniei fantastice. De la convenții dedicate universului Dracula, până la petreceri tematice, cine imersive și ateliere pentru copii, orașul se pregătește pentru un Halloween de poveste, dar și de groază.

Brașovul găzduiește evenimente pentru toate vârstele, de la ateliere pentru copii, până la petreceri care țin până-n zori, iar Salut Brașov le-a adunat pe toate.

Evenimente aparte, pentru pasiuni diverse

Dracula Film Festival & Dracula Fantasy Con

  • Cinema Modern & Coresi Shopping Resort
  • 29 octombrie – 2 noiembrie 2025
  • Acces gratuit la Fantasy Con

Ediția cu numărul 13 a festivalului Dracula Film Festival aduce proiecții de filme horror, thriller, fantasy și sci-fi.

În paralel, Dracula Fantasy Con transformă Coresi într-o lume a fanteziei, cu gaming, comics, board games și artă inspirată de Dracula. Invitat special: Fernando Dagnino, artist DC Comics, care semnează afișul oficial al festivalului.

Sursa foto: Zile și Nopți

Dracula: A Night of Indulgence, cină imersivă & afterparty

  • Artegianale / Zebra Society, Mureșenilor 27
  • 31 octombrie, 19:00 (cină) | 21:00–2:00 (afterparty)
  • 300 RON (cină + party) | 100 RON (doar afterparty)

Un eveniment spectaculos unde teatrul, gastronomia și vinurile se întâlnesc într-o experiență gotică rafinată.

Actorii ARTIZ Theatre Company aduc în fața invitaților povestea contelui Dracula, urmată de un afterparty elegant, The Blood Ball.

Spooky Party @ Hall of Food, Magnolia

  • Hall of Food, Magnolia Mall
  • 31 octombrie, de la ora 18:30

Mâncare, băuturi tematice și muzică live: Spooky Burger-ul semnat Dăfud, cocktailuri de la Amikal și DJ Savu la platane. O petrecere ideală pentru gurmanzii cu spirit festiv.

Spooky Improv Jam

  • Tâmplărie, str. Grigoraș Dinicu 2
  • 31 octombrie, ora 19:00
  • Intrare liberă (cu donație)

Un Halloween alternativ: umor, spontaneitate și improvizație live. Publicul poate participa pe scenă sau doar din sală, într-o atmosferă caldă și plină de glume „de groază”.

Halloween la Parc Aventura

  • Parc Aventura Brașov
  • 31 octombrie, între 18:00–20:00
  • 70 lei / 2 ore

Pentru amatorii de adrenalină, Parc Aventura oferă o ediție specială nocturnă, cu trasee printre copaci, lumini frontale și costume. Cei costumați în timpul zilei primesc reducere de 10%.

Distracție pentru adulți, pentru toate gusturile

Kruhnen Musik Halle, petrecerea costumelor obligatorii

  • Kruhnen Musik Halle
  • 31 octombrie, ora 22:00
  • 30 lei până la miezul nopții | 40 lei după 00:00 | 18+ only

Una dintre cele mai populare petreceri din noaptea de Halloween. Muzică, decoruri tematice și vibe incendiar. Regulă de bază: fără costum, devii „victimă”.

Bass from the Grave: Bassed Out Halloween Edition

  • Motor Pub Brașov
  • 31 octombrie, 23:00–5:00
  • 20 lei cu costum | 30 lei fără costum | 18+ only

Pentru fanii muzicii electronice și ai subculturii rave. Seturi intense, bass greu și atmosferă întunecată, cu DJ locali și invitați speciali.

Hallo-WIN Party by Qfeel, networking în stil Halloween

  • Apullum 8, Brașov
  • Sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 19:00
  • 120 lei

Un party de socializare pentru adulți creativi și extrovertiți. Două zone tematice: Games Room și Dancing Room, cu muzică, jocuri de societate, photo corner și snacksuri. Locurile sunt limitate, iar costumele, aproape obligatorii.

Halloween pentru copii și adolescenți

 Halloween Fest – Caravana Dovlecilor 2025

  • Piața Sfatului, Brașov
  • 31 octombrie – 2 noiembrie 2025
  • Intrare liberă

Ediția a doua a festivalului Caravana Dovlecilor aduce trei zile de magie pentru întreaga familie. Vizitatorii pot participa la ateliere de sculptură și pictură pe dovleci, pictură pe față, dans, muzică live și un târg de produse artizanale.

Halloween Party la CoRalKids

  • Zizinului 113
  • 29 octombrie 2025, ora 17:30
  • 80 RON / copil | 55 RON dacă vine cu un prieten

Magie, experimente, pictură pe figurine, vată de zahăr, dans și distracție cât cuprinde. O seară creativă pentru cei mici, cu tematică Halloween și multe surprize dulci.

Șezătoare creativă pentru copii

  • Izvorului nr 12, Tarlungeni, Romania
  • 31 octombrie, ora 18:30
  • Participare pe bază de donație

Copiii peste 3 ani se pot bucura de ateliere tematice de pictură și crafting, sub îndrumarea Mihaelei Prisacaru. În același timp, părinții pot savura o cină relaxată.

Bonus: copiii costumați primesc 15% reducere la nota de plată.

Spooky Hour by Qfeel, petrecere pentru adolescenți

  • Apullum 8, Brașov
  • Sâmbătă, 1 noiembrie | 14:00 – 17:00
  • 110 lei

Un eveniment dedicat adolescenților creativi și energici. Competiții de board games (Catan, Ticket to Ride, UNO Teams), dans, improvizație, muzică și gustări. O oportunitate de socializare într-un mediu sigur și plin de distracție.

Fie că vrei adrenalină, râsete, un festin gotic sau o seară de familie, Halloween 2025 în Brașov are ceva pentru fiecare: de la copii la adolescenți și adulți. Orașul de sub Tâmpa devine, pentru câteva zile, un tărâm al umbrelor, al fanteziei și al distracției fără limite.