Antreprenorul George Copos, patronul companiei Ana Holding, care administrează telecabina și restaurantul Panoramic, a declarat că restaurarea acestora reprezintă o moștenire pe care o lasă Brașovului.
GEORGE COPOS: „Mai mult decât un proiect de modernizare – este o moștenire pe care o lăsăm Brașovului”
Duminică va avea loc deschiderea telefericului de pe Tâmpa și a restaurantului Panoramic.
Fostul șef al echipei FC Rapid București, actualul președinte al Ana Holding, a declarat că investiția de 20 de milioane de euro este un proiect pe care îl lasă Brașovului moștenire.
„Această investiție este mai mult decât un proiect de modernizare – este o moștenire pe care o lăsăm Brașovului pentru următorii 50 de ani. Am dorit să redăm strălucirea unui simbol al orașului și, în același timp, să îl pregătim pentru viitor, cu respect față de istorie și cu viziune pentru generațiile care vin.”
Investiție de 20 de milioane de euro
Inaugurate în 1970, cu ocazia festivalului Cerbul de Aur, cele două monumente au trecut acum prin prima lor restaurare.
Telecabinele vechi au fost înlocuite cu unele noi, fiind primele din România care oferă acces facil persoanelor cu dizabilități.
Fiecare telecabină va putea transporta 25 de persoane pe cursă, adică aproximativ 500 de persoane pe oră. Într-o singură zi, capacitatea maximă de transport va fi de 6.000 de persoane.
Procesul de modernizare al restaurantului Panoramic a fost coordonat de echipa de arhitecți Corvin Cristian Studio și de antreprenorul general RCTI Company.
Restaurantul Panoramic are o capacitate de 470 de persoane, dispunând de un restaurant à la carte, salon de evenimente, VIP Lounge, dar și zone destinate relaxării: barul, terasa și cafeneaua, potrivit Ziarului Financiar.
Duminică, urcarea este gratuită
Reprezentanții Ana Teleferic au anunțat că inaugurarea va avea loc duminică, la ora 13:30. De asemenea, pe întreaga durată a zilei, urcarea și coborârea vor fi gratuite.
