Senatorul Paul-Ciprian Pintea, fost membru al Partidului Oamenilor Tineri (POT), a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru conducerea unui autoturism în timp ce avea dreptul de a conduce suspendat.
Este al treilea dosar care vizează fapte similare, scrie G4Media.ro.
Potrivit procurorilor, incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 noiembrie 2025, în municipiul Zalău.
Nu a oprit la semnalele polițiștilor
Anchetatorii susțin că, în jurul orei 23:57, senatorul conducea un autoturism deși avea permisul suspendat.
„În data de 7 noiembrie 2025, în jurul orelor 23:57, inculpatul, deși avea dreptul de a conduce suspendat, a condus un autoturism pe raza municipiului Zalău.”
Polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au încercat să opreasă mașina în traifc. Însă șoferul nu ar fi respectat semnalul regulamentar.
„Acesta nu a respectat dispozițiile legale de oprire efectuate cu brațul întins orizontal al polițistului rutier, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distanță de câteva sute de metri (…) loc în care s-a procedat la interceptarea și legitimarea conducătorului auto”, au transmis procurorii.
Rechizitoriul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să judece cauza, potrivit G4Media.
Are deja două condamnări pentru fapte similare
Noul dosar vine după ce Paul-Ciprian Pintea a fost condamnat definitiv la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis.
Instanța a dispus un termen de supraveghere de doi ani și 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Este al treilea caz în care senatorul este cercetat sau condamnat pentru conducere fără permis ori cu dreptul de a conduce suspendat.
Prima condamnare, de 1 an și 2 luni cu suspendare, datează din martie 2024.
CV controversat: liceu la 12 ani și cursuri la „Academic Singles”, un serviciu de dating
Senatorul a fost și în centrul unui scandal legat de CV-ul publicat pe site-ul Senatului. O investigație Snoop a arătat că și-a modificat ulterior perioada studiilor liceale, după ce au apărut neconcordanțe privind vârsta la care ar fi început liceul.
De asemenea, a eliminat din CV mențiunea unui curs de „business management” la „Academic Singles – Business Academy”. Asta după ce în spațiul public s-a remarcat că „Academic Singles” este denumirea unui serviciu de dating online.
Potrivit aceleiași investigații, surse din cadrul liceului au susținut că informațiile privind studiile din CV nu corespund realității.
A intrat în Parlament pe listele POT
Paul-Ciprian Pintea a fost ales senator pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT). Însă ulterior a părăsit formațiunea și a trecut la PSD.
În prezent, acesta este senator neafiliat și face parte din Comisia pentru transporturi și infrastructură, precum și din Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat.