Consumul drogurilor și alcoolului în școli este un fenomen care ia amploare pe zi ce trece, iar un studiu făcut pe elevii de liceu din București arată că 70% dintre ei au consumat cel puțin o dată alcool, iar 40% au făcut intoxicație. Nici în privința consumul de droguri situația nu este îmbucurătoare. 14% dintre tineri au consumat substanțe interzise, iar 40% au jucat, în ultimul an, la jocuri de noroc.

Principala problemă – „drogurile legale”

Medicul psihiatru Eugen Hriscu spune pentru news.ro că cifrele sunt foarte îngrijorătoare, iar una dintre principalele probleme se referă la „drogurile legale”, precum alcoolul, tutunul și jocurile de noroc.

„În primul rând, avem nişte probleme enorme ca şi prevalenţă pentru drogurile legale. Adică alcool, tutun şi jocuri de noroc. Undeva în jur de peste 70% dintre tinerii de liceu au consumat cel puţin o dată alcool şi în jur de 40% au ajuns la starea de intoxicaţie. De asemenea, avem undeva în jur de 50%, deci unul din doi, care au încercat tutun şi produse din tutun şi unul din trei care sunt consumatorii frecvenţi, deci vorbim de o prevalenţă a acestor droguri, mai ales tutunul”, a explicat Eugen Hriscu.

Acesta trage un semnal de alarmă și în privința jocurilor de noroc, având în vedere că peste 40% dintre tineri au jucat în ultimele 12 luni, în timp ce media Uniunii Europene este de aproximativ 20%.

„Pe jocuri de noroc, iarăşi, stăm destul de rău. Peste 40% au jucat în ultimele 12 luni, cel puţin un joc de noroc. Media pe Uniunea Europeană este undeva în jur de 20%, deci aproape dublu. Şi de asemenea, dintre cei care au jucat, deja un procent de cam 20% manifestă semne de dependenţă sau pierdere a controlului asupra comportamentului ”, a precizat Hriscu.

Specialistul spune că, în comparație cu media europeană, România nu stă chiar atât de rău.

„În ceea ce priveşte drogurile, lucrurile nu stau chiar atât de rău, mai ales în comparaţie cu alte state din UE. Procentul de tineri care a consumat cel puţin o dată o substanţă, aşa zis, interzisă, deci un drog, este undeva la 14%, media în UE se situează în jur de 20-22%”, a mai declarat medicul.

Etnobotanicele- un pericol major

Cu toate acestea, specialistul spune că cel mai grav este consumul frecvent al etnobotanicelor care mereu vin cu o formulă chimică nouă cu efecte foarte grave.

„Lucru, de fapt, care este îngrijorător nu este acest procent, cât mai degrabă faptul că (…) pe un loc fruntaş sunt etnobotanicele, un nume care în mod popular desemnează substanţe noi. De multe ori e cu formulă chimică foarte nouă, foarte greu de identificat şi cu efecte extraordinar de toxice. În Bucureşti, aceste substanţe erau pe locul al treilea, în Bistriţa erau pe lucrul al doilea. Deci practic, observăm, din păcate, o deviere a pieţei drogurilor dinspre drogurile clasice, cannabis, ecstasy şi aşa mai departe, către aceste noi substanţe psihoactive”, a mai precizat Hriscu.

În privința tinerilor consumatori activi sau care sunt predispuși la consum, s-a implementat programul național Safe Space și la Brașov, spune Radio Brașov România. Astfel, atât tinerii, cât și părinții lor, pot beneficia de servicii gratuite și confidențiale de informare și prevenire a consumul de droguri, consiliere social, individual și de grup, care au ca scop îmbunătățirea relațiilor socio-afective din familie.