Un angajat Distrigaz și doi angajați ai unei firme private de intervenții la gaze au fost reținuți miercuri seară, în dosarul exploziei devastatoare din cartierul bucureștean Rahova. Aceștia sunt acuzați de distrugere calificată, conform surselor judiciare citate de tvrinfo.ro. Procurorii urmează să ceară arestarea preventivă pentru cei trei inculpați.

Cei trei sunt acuzați că nu și-au făcut deloc treaba pentru care au fost chemați. Nu au detectat cantitatea uriașă de gaz care începuse să se acumuleze în bloc. Apoi a urmat explozia, cu 3 morți, 20 de răniți și distrugerea a două etaje din bloc. Oricum, pentru că e nesigur, blocul va fi demolat.

FIRMA AR PUTEA FI OPRITĂ SĂ MAI FUNCȚIONEZE

Polițiștii și procurorii au făcut percheziții la 8 adrese din București, Ilfov, Teleorman și Prahova. Printre locațiile vizate s-au numărat sediul companiei Distrigaz Rețele Sud. Compania a fost deja pusă sub învinuire pentru distrugere calificată, precum și sediul și locuințele angajaților firmei private care a intervenit în bloc înaintea exploziei.

De asemenea, anchetatorii solicită interzicerea desfășurării activității pentru firma privată Amper. Această firmă ar fi fost chemată să verifice conducta de gaz din imobilul din Rahova.

Șase persoane au fost audiate, conform tvrinfo.ro. Este vorba de lucrătorii implicați în verificările efectuate în urma apelurilor repetate ale locatarilor privind mirosul persistent de gaz.

URMEAZĂ ȘI EXPERTIZA ECHIPAMENTELOR DE DETECȚIE A GAZELOR

Echipele de anchetă au rămas ore în șir la sediul Distrigaz din Capitală pentru a ridica toate documentele și mediile de stocare necesare. Surse judiciare au confirmat pentru tvrinfo.ro că polițiștii au ridicat și echipamentele folosite de echipele de intervenție de la Distrigaz și de la firma privată.

Anchetatorii au cerut inclusiv o expertiză metrologică pentru a stabili dacă aceste echipamente au funcționat corect.

„Au fost ridicate mai multe documente care sunt necesare, unități de calcul sau de stocare date. Vor fi făcute și percheziții informatice.”, spune Chestor Cristian Gheorghe, directorul Direcției de Investigații Criminale din IGPR

În urma exploziei, trei oameni au murit și 20 au fost răniți, iar 500 de locatari au fost evacuați.