Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat astăzi pe rețelele de socializare că pacienții pot sesiza dacă au fost trimiși în mod abuziv la cabinetul particular al medicilor din spitalele de stat. Și să plătească pentru un serviciul medical de care ar fi beneficiat gratuit la spitalul de stat.
Românii vor avea de la 1 septembrie o modalitate online de a raporta aceste abuzuri, chiar pe site-ul Ministerului Sănătății. Alexandru Rogobete atrage atenția că
„Spitalul public are obligația de a trata pacienții. Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că „nu mai sunt locuri”, „s-a terminat plafonul”, „CT/RMN este stricat”, „laboratorul nu funcționează” sau că „nu există condiții” – și sunt trimiși către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit. Această practică este inacceptabilă și nedemnă. Am spus ferm și repet: activitatea medicală în privat se desfășoară după programul din spitalul public, nu în locul acestuia și nu în detrimentul pacienților.”, scrie Alexandru Rogobete
CUM SE FACE SESIZAREA
Practic, de la 1 septembrie va fi disponibil un formular pe site-ul ministrului Sănătății, unde pacienții vor completa rubricile, pentru ca sesizarea să poată fi verificată.
- spitalul unde s-a întâmplat,
- medicul implicat,
- cabinetul privat indicat,
- costurile impuse.
După primirea sesizării, Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate vor verifica acuzațiile. Dacă se susțin, dacă sunt reale, medicul va fi sancționat.
„CABINETUL PARTICULAR” A RETRAS UN CANDIDAT
În 2024, tema trimiterii abuzive a pacienților la cabinetele private a dus la retragerea unui candidat la Primaria Municipilui București. Cătălin Cârstoiu, directorul Spitalului Universitar București a renunțat la candidatură după ce o anchetă jurnalistică hotnews.ro a demonstrat că medicul Cârstoiu ar fi dat consultații, contracost, la clinica privată a soției sale, în timp ce era managerul Spitalului Universitar.
Este al doilea demers oficial pe care noul ministru al Sănătății îl face pentru ca pacienții să sesizeze neregulile din spitalele de stat. Primul a fost formularul online prin care pacienții sesizează în legătură cu mâncarea proastă din spital. Acest formular este accesibil.
