Profesorii și învățătorii ar putea refuza să predea din 9 septembrie, în urma unui referendum inițiat de marile sindicate din Educație.
Intenția vine pe fondul nemulțumirilor față de „Legea Bolojan”, care aduce măsuri considerate abuzive de sindicatele care reprezintă personalul didactic.
Două dintre cele mai mari federații sindicale din Educație, FSLI și „Spiru Haret”, au declanșat un referendum intern prin care profesorii sunt chemați să decidă dacă vor boicota orele de curs începând cu 9 septembrie, a doua zi a anului școlar.

Documentul transmis membrilor de sindicat. Sursa foto: Edupedu.ro
Legea 141/2025, motivul conflictului
Decizia vine în contextul protestelor împotriva Legii 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care prevede:
- eliminarea titularizării ca formă stabilă de angajare în învățământul preuniversitar
- majorarea normei didactice cu 2–4 ore săptămânal, fără compensare salarială
- comasarea a sute de școli, ceea ce duce la pierderea unor posturi
- creșterea numărului de elevi per clasă, cu reducerea corespunzătoare a normelor
- înjumătățirea numărului de ore plătite la plata cu ora, cu impact negativ asupra veniturilor
- impunerea unor ore suplimentare pentru directori și inspectori, în detrimentul activităților de management
- eliminarea voucherelor de vacanță și a indemnizației de hrană pentru angajații cu salarii nete peste 6.000 lei
Sindicatele susțin că aceste modificări vor duce la pierderea de posturi, vor afecta calitatea învățământului și vor suprasolicita cadrele didactice. În consecință, ei cer abrogarea legii și demisia ministrului Educației, Daniel David.
Pe 8 septembrie este anunțat un miting de amploare în București, unde sunt așteptați peste 30.000 de participanți din învățământ.
Sindicatele către politicieni: „Nu sunteți bineveniți în școli”
De asemenea, în prima zi de școală, profesorii au fost sfătuiți să nu participe la festivități și le transmit politicienilor să evite școlile, pentru că nu sunt bineveniți, scrie Edupedu.
Protestele au început încă din 18 august, cu acțiuni zilnice la Ministerul Educației și în fața prefecturilor. Calendarul include proteste și între 1–5 septembrie, în fața Guvernului și la nivel județean.
Vineri, 29 august, ministrul Educației, Daniel David, a declarat că primul pachet de măsuri din „Legea Bolojan” și-a atins obiectivele, subliniind că Educația nu mai poate suporta noi măsuri de austeritate, conform Edupedu.
Se pregătește un început de an școlar tensionat
Federațiile sindicale FSLI, Spiru Haret și Alma Mater avertizează că în lipsa unui dialog real, vor urma acțiuni radicale.
Rămâne de văzut dacă boicotul va fi confirmat de rezultatele referendumului și cum va afecta acest conflict începutul anului școlar.
Situația Educației în Brașov
În Brașov, tăierea burselor a generat proteste, elevii manifestând recent în Piața Sfatului. Unii profesori au semnat o scrisoare adresată Guvernului, unde cereau oprirea tăierilor din Educație, iar alții au protestat în fața Consiliului Județean. Aceștia au acuzat scăderea sprijinului public pentru Educație.
Totodată, zeci de școli, grădinițe și creșe vor fi comasate, pierzându-și personalitatea juridică în urma noii legi fiscal-bugetare. Studenții se luptă pentru puținele locuri la buget, în timp ce bursele pentru cei de la taxă au fost eliminate. La toate astea se adaugă și scumpirea rechizitelor, care e un alt motiv de stres pentru părinți, elevi și studenți.
Între timp, municipalitatea oferă 2.800 de ghiozdane echipate elevilor din clasa pregătitoare. Acestea au fost achiziționate cu 267.652 lei din bugetul local, ceea ce înseamnă o sumă de 95.59 lei/ghiozdan.
