Ninsorile abundente și viscolul din perioada 17-20 februarie au generat peste 180 de dosare de daună, deschise de companiile membre ale UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

Cele mai afectate au fost locuințele și autoturismele, scrie Digi24.ro. Potrivit datelor centralizate, 72 de proprietari de case, 97 de șoferi și 11 antreprenori au notificat pagube produse de greutatea stratului de zăpadă sau de copacii doborâți de vânt.

Acoperișuri prăbușite și mașini avariate

Asigurătorii raportează daune în mai multe zone ale țării. Printre cele mai frecvente situații se numără acoperișuri prăbușite sub greutatea zăpezii sau autoturisme avariate de arbori rupți de vânt.

Dar și sedii de firme afectate de infiltrații ori distrugeri structurale.

Impactul financiar poate fi semnificativ. În primele nouă luni ale anului trecut, cea mai mare despăgubire plătită pentru o locuință afectată de greutatea stratului de zăpadă a ajuns la 125.000 de euro.

În cazul unei companii, daunele provocate de fenomenele atmosferice au depășit 320.000 de euro, potrivit Digi24.ro.

Reprezentanții industriei avertizează că astfel de episoade meteo pot produce pierderi considerabile într-un timp foarte scurt. Mai ales în cazul clădirilor vechi sau al construcțiilor insuficient întreținute.

Ce trebuie să facă persoanele afectate

Cei care au suferit pagube sunt sfătuiți să anunțe cât mai rapid societatea de asigurare și să respecte pașii prevăzuți în poliță pentru constatarea daunei. Procedura presupune, de regulă:

  • notificarea daunei în termenul stipulat în contract
  • realizarea de fotografii înainte de începerea reparațiilor
  • păstrarea documentelor justificative și, acolo unde este necesar, a actelor emise de autorități

Specialiștii atrag atenția că nu toate polițele standard acoperă automat riscuri precum greutatea stratului de zăpadă sau căderea copacilor.

Acestea sunt incluse, de obicei, în polițele facultative de locuință sau în pachete extinse pentru clădiri și bunuri.

Despăgubiri de 6,5 milioane de lei în fiecare zi

Potrivit datelor din industrie, asiguratorii din România plătesc, în medie, despăgubiri de aproximativ 6,5 milioane de euro în fiecare zi calendaristică.

Înființată în 1994, UNSAR reunește 22 de companii care cumulează peste 90% din piața locală de asigurări. Din 2007, organizația este membră a Insurance Europe, conform Digi24.ro.

În contextul fenomenelor meteo severe tot mai frecvente, specialiștii recomandă proprietarilor și antreprenorilor să verifice atent riscurile acoperite de polițele lor și nivelul de protecție oferit.