Parcarea subterană din Parcul Titulescu a fost un subiect de discuție, ieri, la evenimentul Street Delivery Brașov. Specialiștii au discutat și cu oamenii despre posibile alternative la această parcare contestată de mulți brașoveni.
Este necesară regândirea transportului în centrul Civic
Parcarea din Centrul Civic este o soluție pentru oraș, dar dacă vine la pachet cu rezolvarea unor probleme, precum transportul public, piste pentru biciclete sau lărgirea trotuarelor, conform Radio România Brașov.
La discuția despre alternativele parcării subterane din Parcul Titulescu au participat aproximativ 50 de persoane
Arhitectul Gruia Hilohi a spus că este nevoie de o cale de mijloc între șoferi și pietoni. De asemenea, acesta a spus că este nevoie de o parcare în centrul istoric, dar pentru rezidenți. Cu toate acestea, ea nu ar trebui să fie în parcul central.
,,Această parcare este propusă de 17 ani. Acum s-a făcut pasul următor, și anume scoaterea la licitație pentru găsirea celui care o va prelua, o va construi și o va exploata timp de 49 de ani. Din punctul nostru de vedere, este o soluție complet nepotrivită și duce la pierderi iremediabile pentru oraș. De aceea, noi nu ne concentrăm pe lupta împotriva acestei idei, ci pe găsirea unor alternative. Asta înseamnă să studiem nevoile, să cunoaștem exact situația, să știm unde vrem să ajungem, ce vrem să rezolvăm prin aceste proiecte și ce putem face. Din păcate, noi suntem doar o parte a societății civile. Niciunul dintre noi nu are puterea de a influența decizia mai mult decât prin propria voce.”, a spus Gruia Hilohi.
Alternative ar fi parcare la Primărie și Teatru
Și Mirela Stoian, președinta Ordinului Arhitecților din România, a fost prezentă la discuție. Aceasta a transmis că dacă e necesară, o parcare în centrul istoric poate fi gândită în zona Primăriei și Teatrul Dramatic. Însă și pentru astfel de alternative ar fi nevoie de studii actualizate.
,,Ne referim la studiile topografice, studiile geotehnice, studiile hidrologice și, cel mai important, la cercetările arheologice. Nu susținem propunerea privind parcarea de sub parc, atât timp cât nu au fost detaliate alternativele. De aceea, am susținut, în primul rând, varianta parcării din Centrul Civic, un proiect început în 2020. Am discutat și despre o alternativă în zona centrală, dacă se insistă asupra realizării unei parcări: în zona străzii care face legătura între Iuliu Maniu și Bulevardul Eroilor, perpendicular pe Hotelul Capitol, spre zona Teatrului, pe actualele suprafețe pietonale și spații verzi de mici dimensiuni, precum și pe zonele de parcare existente.Un parteneriat scris între Primărie și Ordinul Arhitecților nu s-a concretizat. Totul a rămas la nivel declarativ”, a explicat Mirela Stoian.
S-a vorbit și despre reintroducerea tramvaiului pe 2 linii: Piața Unirii -localitatea Sînpetru și cartier Noua – localitatea Cristian.
Aproximativ 1.500 de persoane au protestat, duminica trecută, împotriva construirii parcării subterane din Parcul Titulescu.
