Primăria Brașov a preluat Stadionul Tineretului în 2019 și acum pregătește dezafectarea acestuia pentru a face loc noii arene construite cu finanțare de la Compania Națională de Investiții (CNI).

Demolarea ar putea începe în curând

Municipalitatea se pregătește să predea amplasamentul constructorului desemnat de CNI pentru ridicarea noii arene, conform Radio România Brașov.

Primarul George Scripcaru a declarat, la emisiunea „Vocea Brașovului”, că lucrările de dezafectare vor începe în următoarele zile.

„Trebuie să dezafectăm, ne apucăm, cred, în următoarele zile de dezafectare, predăm amplasamentul și se începe cu partea de amenajare, proiectare și execuție a stadionului”, a spus edilul.

Noua arenă va fi construită de asocierea BOG’ART, alături de Eren Cons, General Construct și Arcadia AEN Architecture & PM. Investiția se ridică la 103,17 milioane de lei, fără TVA.

Lucrările ar trebui finalizate în 19 luni de la ordinul de începere.

Proiectul din mandatul lui Coliban, aprobat de Guvern, nu ar mai fi bun, spune Scripcaru

Proiectul este unul controversat între administrații. Acesta a fost demarat în timpul mandatului lui Coliban, fiind aprobat în Consiliul Local în 2023. Valoarea estimată de atunci era de circa 150 de milioane de lei, cu TVA, iar stadionul ar fi urmat să aibă în jur de 9.700-10.000 de locuri.

În august 2024 proiectul a fost predat către CNI pentru realizarea noului stadion. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici, cu finanțarea CNI și din bugetul local.

După revenirea lui Scripcaru la Primăria Brașov, proiectul a rămas în așteptare.

Întârzierea a fost cauzată de așteptarea îndelungată a banilor de la stat.

Însă acum Scripcaru spune că proiectul lui Coliban era greșit și că trebuie să-l reconfigureze. Cu toate acestea, proiectul a fost aprobat de Guvern în 2024.

„Proiectul în sine care a fost făcut și predat nu este unul fericit. Va trebui să-l remodelăm și să-l reconfigurăm în fazele de elaborare a documentației de proiectare”, a spus Scripcaru la Radio România Brașov.

În 15 august 2026, Guvernul a aprobat peste un miliard de lei pentru construirea a patru stadioane, printre care și cel din Brașov. Pentru acesta este prevăzută suma de peste 156 de milioane de lei, potrivit Radio România Brașov.

Însă cofinanțarea de 75% de la stat va fi acordată abia din ianuarie 2028.

Stadionul va avea 9.716 locuri, iar noile tribune vor fi mai aproape de teren pentru o vizibilitate mai bună.