Tribunalul Brașov are 4 posturi vacante de judecător. În 2025, fiecare judecător a avut de rezolvat 775 de dosare. Și numărul grefierilor este redus și ar mai fi nevoie de angajări pe acest post, doar că nu există niciunul vacant.
Fiecare secție ar mai avea nevoie de 2-3 judecători
775 de dosare pentru un singur judecător, cât s-a înregistrat în 2025 la Tribunalul Brașov, este peste media europeană.
Însă volumul de muncă este dat și de complexitatea dosarelor, de durata ședințelor de judecată, de redactarea unor hotărâri motivate, nu doar de numărul dosarelor.
Aceste lucruri sunt greu de făcut și sunt epuizante, având în vedere deficitul de judecători și grefieri.
Tribunalul Brașov ne-a comunicat că la specializarea „litigii cu profesioniștii și insolvență” sunt 8 judecători în tot județul Brașov. Această secție este una dintre cele cu volum ridicat de muncă, dar și dosarele sunt complexe.
Astfel, Tribunalul Brașov susține că ar mai fi nevoie de cel puțin 2-3 posturi pe fiecare secție. În acest fel, dosarele ar putea fi distribuite într-un mod mai echilibrat.
Însă, nu Tribunalul Brașov poate suplimenta numărul de posturi. Instituția poate semnala această necesitate, dar decizia îi aparține Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Tribunalul Brașov ar avea nevoie de dublarea numărului de grefieri
Tribunalul Brașov are deficit și de grefieri. Acest aspect afectează în mod direct activitatea din cauza volumului de muncă. Instituția spune că ar fi nevoie chiar de dublarea numărului actual de posturi și includerea asistenților judiciari.
„În ceea ce priveşte grefierii, activitatea acestora este esențială pentru buna funcționare a instanței. Deficitul de personal auxiliar afectează direct organizarea şedințelor, redactarea şi comunicarea actelor procedurale. În raport cu volumul și complexitatea activității, actuala schemă de personal auxiliar este insuficientă. Pentru a asigura un suport adecvat activității jurisdicționale şi pentru a menține un ritm eficient de lucru, ar fi necesară o creștere semnificativă a acesteia, dublarea numărului actual de posturi şi includerea asistenților judiciari”, este menționat în răspunsul Tribunalului Brașov pentru brașovenii.ro.
Instanța a mai precizat că, raportat la 100 de locuitori, numărul cauzelor civile și comerciale noi, pentru anii 2012 și 2020-2022, România s-a clasat pe primul loc din UE.
Tribunalul Brașov subliniază că volumul ridicat de activitate nu se raportează doar la numărul de dosare. Trebuie analizată și schema de personal și tipologia dosarelor. Cu cât dosarele sunt mai complexe la numărul scăzut de judecători, durata de rezolvare a cauzelor se prelungește, iar epuizarea apare imediat.
