După mai bine de doi ani de judecată în instanțe și zece de discuții intense, Primăria Municipiului Brașov a câștigat procesul început în 2023 cu Fin-Eco privind închiderea gropii de gunoi menajer.
44 de milioane de lei ale brașovenilor au fost salvați
Astfel, lucrările nu vor fi suportate de către brașoveni, ci de firma de salubrizare și depozitare ecologică. Decizia este definitivă.
Fostul primar, Allen Coliban, a transmis anunțul făcut de avocatul Dumitru Dobrev conform căruia 44 de milioane de lei ale contribuabililor din Brașov au fost salvați.
2 ani de judecată și 10 de discuții privind gropile de gunoi
În 2023, vechea administrație a deschis un proces prin care îi cerea firmei Fin-Eco să închidă groapa de gunoi menajer din Timiș-Triaj. Dar discuțiile pe acest subiect au început încă din 2015.
Inițial, în 2024, judecătorii Tribunalului Brașov au respins cererea primăriei. Asta însemna că Primăria va fi cea care trebuia să plătească pentru închiderea gropii, scria BZB, la acea vreme.
Apoi, primăria a atacat decizia Tribunalului la Curtea de Apel Brașov. Judecătorii au decis ca Fin-Eco să plătească, iar firma de salubrizare a atacat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție.
La un an distanță, ÎCCJ a respins definitiv recursul Fin-Eco. Astfel că, firma de salubrizare trebuie să suporte cheltuiala închiderii gropii de gunoi menajer.
Neînțelegerile privind groapa de gunoi au apărut din 2020
Închiderea gropii a fost îngreunată de lipsa de interes a Gărzii de Mediu și a Agenției de Protecție a Mediului, după cum a spus avocatul primăriei.
Instituțiile trebuiau să convingă Fin-Eco să închidă groapa de gunoi, fiind o obligație complementară și condiționată la deschiderea gropii de gunoi ecologice din Brașov.
În Timiș-Triaj sunt două gropi de gunoi: una menajeră, cealaltă cu deșeuri industriale nepericuloase. Ambele trebuiau închise, iar în plan era sistarea lor unitară.
Dar în din 2020 Primăria Brașov a anunțat că va finanța doar închiderea gropii de deșeuri industriale. De cea menajeră ar trebuit să se ocupe Fin-Eco. Firma nu a fost de acord, iar Primăria a anunțat că va finanța închiderea depozitului, dar va cere banii în instanță.
Închiderea gropilor de gunoi din România trebuie rezolvată, după ce țara noastră și-a asumat acest lucru prin Tratatul de Aderare. În 2020, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României din cauza neînchiderii depozitelor de deșeuri.
