Călătoriile cu trenul devin mai scumpe începând de 14 decembrie 2025, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2025–2026.
Tarifele biletelor vor fi majorate cu aproape 10%, la doar patru luni de la precedenta scumpire.
Potrivit CFR Călători și Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), prețurile vor fi indexate cu rata anuală a inflației, respectiv 9,88%. Este o ajustare care se aplică tuturor operatorilor feroviari, publici și privați.
Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a explicat că majorarea este una obligatorie, prevăzută de lege:
„Conform legii, odată cu planul nou de mers se indexează cu rata inflaţiei. Asta este legea, alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflaţiei la jumătatea lunii decembrie”.
Reprezentanții ARF au confirmat, la rândul lor, că actualizarea tarifelor se face cu procentul exact al inflației, de 9,88%.
Scumpiri succesive în ultimul an
Ultima actualizare a tarifelor CFR a avut loc pe 15 septembrie 2024, când biletele s-au scumpit cu 4,6%.
O nouă majorare a fost aplicată la 31 iulie 2025, în contextul creșterii TVA de la 19% la 21%. Este o măsură care a dus și la majorarea costului rezervării locului la trenurile InterCity, ajunsă la 6 lei.
Noul Mers al Trenurilor 2025–2026
Noul program de circulație va fi valabil din 14 decembrie 2025 până la 12 decembrie 2026 și prevede zilnic peste 1.150 de trenuri, în funcție de perioadă:
- 52 în trafic internațional
- 20 InterCity
- 112 InterRegio
- 26 trenuri sezoniere
- 952 Regio
Planul include:
- extinderea rutelor internaționale
- reducerea staționărilor la frontieră după aderarea României la Schengen
- introducerea materialului rulant modernizat prin PNRR
Primele rame electrice Alstom Coradia Stream vor circula pe rute aglomerate, inclusiv spre Constanța, Craiova, Brașov, Arad și Timișoara.
Până la 1 februarie 2026 sunt așteptate 11 rame din primul lot, iar în 2026 vor fi introduse și rame PESA pe ruta București – Buzău – Adjud.
Traian Preoteasa a precizat că noile trenuri vor permite suplimentarea curselor, în funcție de infrastructură:
„O să facem, am spus, rute de intercity pe zonele mari ale ţării. Avem o dotare – şi să vedem – suplimentară, că prin contractul cu Alstom şi cu ARF, cu rame noi, suntem obligaţi să facem trasee noi. […]
Când Alstom va aduce rame, vom încerca să mai băgăm trenuri suplimentare. Sunt lucrări pe infrastructură în toată ţara şi ne îngreunează foarte mult parcursul”.
Reducerile rămân valabile
În ciuda scumpirilor, CFR anunță că pasagerii pot beneficia în continuare de reduceri de până la 25% prin cardul TrenPlus. Dar și de discounturi pentru biletele cumpărate în avans. Biletele pot fi achiziționate online, prin aplicația mobilă, de la automatele din gări sau de la casele de bilete.
