După anunțul intrării în dezbatere publică a noului regulament pentru parcările de reședință, mulți brașoveni au criticat prețul de 500 de lei care va fi cerut pentru un loc de parcare. Astăzi, primarul Scripcaru a explicat cum s-a ajuns la acest preț. El a spus și că noul regulament va intra în vigoare în 2027.
DE CE VOR COSTA 500 DE LEI PARCĂRILE
Astăzi, într-o conferință de presă care a avut loc la Primărie, George Scripcaru a explicat cum s-a ajuns la noul preț de 500 de lei pentru un loc de parcare de reședință.
Prima cauză a acestei schimbări, potrivit edilului, este faptul că prețurile vechi nu au mai fost reactualizate din 2006:
Acestea sunt:
ZONA A – 156 lei
ZONA B – 144 lei
ZONA C – 132 lei
ZONA D – 120 lei
„Acel regulament (n.r. cel actual, adoptat în 2006) are o perioadă destul de lungă de utilizare, din 2006, și tariful este din 2006. Deci, din 2006 nu s-a actualizat. Și de aceea, din acest punct de vedere, după ce am constatat și am luat și un feedback de la oameni, care au spus ce ar trebui făcut și cum ar trebui făcut, am ajuns la concluzia că trebuie să actualizăm acest regulament la perioada de astăzi, din toate punctele de vedere, pentru că sunt hotărâri de Consiliu Local care nu mai sunt valabile astăzi”, a spus George Scripcaru.
Un alt motiv explicat de primar pentru mărirea tarifului este faptul că, în urma licitațiilor care au avut loc din luna iulie până în decembrie, a fost calculată o medie a sumelor pentru care s-au atribuit și licitat locurile de parcare.
Această medie, conform edilului, se apropie de suma de 500 de lei.
„La licitațiile care au fost făcute, să știți că media este la nivelul ăsta de 500 (n.r. lei).”
Un ultim motiv invocat de primarul Brașovului a fost acela că nivelul de 500 de lei apropie tarifele din Brașov de cele din alte municipii, precum Iași, Cluj-Napoca și București.
SUMA DE 500 DE LEI NU ESTE BĂTUTĂ ÎN CUIE
Cu toate acestea, primarul Scripcaru a precizat că, proiectul fiind încă în dezbatere publică, suma de 500 de lei poate suferi modificări.
„Poate nu rămâne 500, poate o să fie 600, poate o să fie 450, dar am făcut o corelare din punctul de vedere al indicilor de consum și a ceea ce înseamnă perioada din 2006 până astăzi și am ajuns la această configurație. Repet, acest regulament va intra în vigoare. Noi, în acest an, dorim să încărcăm platforma, să o facem funcțională și să avem acest regulament nou, după care să urmeze partea procedurală de licitații.”
NOUL REGULAMENT, VALABIL DIN 2027
În timpul conferinței, primarul a precizat că noul regulament nu se poate aplica din acest an, ci doar de la 1 ianuarie 2027.
„Acest regulament care va fi validat, nu știu, poate într-o lună, poate în două, poate în trei, își va produce efectul din 1 ianuarie 2027. Deci, în acest an aplicăm regulamentul vechi, care este în vigoare astăzi, și vom încasa taxa de parcare pe baza acestui regulament care este în vigoare astăzi.”
El a oferit și o veste bună celor care, în urma atribuirilor și licitațiilor de anul trecut, au reușit să închirieze locuri de parcare pentru sume care nu depășesc 500 de lei: aceștia vor plăti, timp de cinci ani, suma pentru care au câștigat respectivul loc.
Așadar, ei nu vor fi afectați în acest fel de noul regulament.
NUMĂRUL DE MAȘINI DIN MUNICIPIU, TRIPLU FAȚĂ DE NUMĂRUL LOCURILOR DE PARCARE DE REȘEDINȚĂ
Primăria Municipiului Brașov a reușit să realizeze o bază de date care cuprinde numărul tuturor mașinilor înmatriculate în oraș. În total, numărul mașinilor înmatriculate în Brașov este de 115.000. La acestea, potrivit primarului, se mai adaugă aproximativ 50.000 de mașini care circulă prin oraș, dar sunt înmatriculate în alte localități din jurul municipiului sau în alte județe.
De asemenea, se știe că numărul locurilor de parcare de reședință este de 42.900. Este adevărat că o parte dintre mașinile din municipiu sunt parcate în zone de case sau în cartiere noi, unde locurile de parcare nu aparțin municipalității. Cu toate acestea, este clar că nu există suficiente locuri de parcare pentru toate mașinile brașovenilor.
