Finalizarea noului parc de pe strada Venus, în cartierul Astra, a declanșat nu doar felicitări, ci și o avalanșă de nemulțumiri din toate colțurile Brașovului.

În timp ce Primăria a prezentat proiectul ca pe un model de regenerare urbană, reacția multor locuitori a arătat altceva. Orașul are un deficit acumulat în infrastructură urbană de bază.

Like-urile, strategia de dezvoltare verde

În acest context, primarul George Scripcaru a adoptat o strategie de vizibilitate online:

„Dacă vreți să facem la fel și în alte cartiere, dați like, comentați și distribuiți”.

Edilul nu le spune oamenilor ce proiectele de dezvoltare verde are municipalitatea. Nici de studii aprofundate despre dezvoltarea sustenabilă a orașului. Nici măcar de evaluarea profesionistă a zonelor verzi sau care pot fi transformate în zone verzi. Nu – like, comentarii și share, acestea sunt criteriile. 

Scripcaru cere like-uri

Sursa foto: captură Facebook/ George Scripcaru

Mesajul ar putea fi interpretat drept o condiționare a investițiilor în funcție de succesul pe rețelele sociale. Răspunsul brașovenilor nu s-a lăsat așteptat.

Locuitorii reacționează: „Un parc nu se face cu pomi aliniați ca soldații”

Unul dintre primele comentarii apărute a criticat chiar modul de amenajare:

„Minunat însă, domnule primar, un parc e mai mult decât o livadă. Căutați un peisagist. Un parc se construiește cu pâlcuri de arbori și arbuști aleși de un specialist, astfel încât în fiecare lună peisajul să arate altfel… Nu se plantează pomii aliniați ca soldații… asta ne dă de gândit. Nu oricine se pricepe.”

Un alt mesaj sugerează colaborarea cu mediul academic:

Brașovul are Facultatea de Silvicultură! În fiecare oraș din lume universitățile contribuie la viața localității, numai la noi nu! Ar fi în avantajul ambelor dacă Silvicultura ar lua în studiu amenajarea parcurilor, a Tâmpei și a Poienii Brașov… așa se procedează în lumea civilizată.”

„Faceți și la noi!”: cereri din peste 20 de zone ale orașului

De la Bartolomeu la Stupini și de la Craiter la Florilor, oamenii cer intervenții imediate. Valul de comentarii arată o harta detaliată a Brașovului uitat:

Carierei 139: „Blocul de pe Carierei 139, când îl izolați? Așa ne-ați promis în mandatul trecut. Toată documentația se află în biroul Achiziții, din Primărie, de ceva ani. Încă vă așteptăm.”

Clădiri degradate: „Ce se face cu clădirile care sunt în paragină? De ce nu sunt trași la răspundere proprietarii?”

Program de audiențe: „Vă rog frumos să aveți și zile de audiență, că subalternii dvs. nu ne bagă în seamă. Nu mi-au primit cererea nici la registratură.”

Christian Pomarius: „Domnule Scripcaru, nu vreți să ne amenajați și nouă un trotuar pe strada Christian Pomarius, că ne duceți cu vorba și nu vă țineți de cuvânt!”

Bulevardul Victoriei: „Vă rugăm să luați măsuri și pe B-dul Victoriei, mulți pomi au fost tăiați și nu au fost înlocuiți.”

Platforma IUS și Rafinărie: „Pe Platforma IUS și Rafinărie nu se poate face un astfel de parc?”

Zizinului: „Încercați pe Zizinului 55, între două blocuri. Sub pod se poate amenaja o zonă verde.”

Dezinsecție: „Nu știu de unde sunt atâția gândaci în cartierul Scriitorilor… înainte venea des cu dezinfectarea străzilor, acum nu vin deloc.”

Fundătura Hărmanului: „Trec anii din mandat, dar noi, locatarii de pe Fundătura Hărmanului, cui aparținem cu energia electrică?”

Tăieri de arbori: „Nu vrem să mai tăiați pomi!”

Noua: „Cartierul Noua e jale peste tot…”

Ștefan cel Mare 27: „Nimeni de la Zonele Verzi nu vrea să taie gardul viu și pomii uscați… bătrânii care făceau curățenie nu mai pot la 90 de ani.”

Răcădău: „Poate ajungeți și în parcurile mai micuțe dintre blocuri… sunt distruse și învechite. Poate ajuneți și la noi cu modernizarea.”

Drumul Cernatului: „Containerele sunt foarte vechi. Vin din toate zonele și aruncă la noi.”

Bd. Saturn: „Parcul de pe Bd. Saturn… urât, inestetic, plin de câini, mizerabil.”

Florilor: „Vă așteptăm și noi prin cartierul Florilor.”

Mihai Viteazul 36: „Treptele toboganului s-au rupt […] tăticii din parc le-au reparat… zona e plină de frunze și excremente.”

Livada Poștei: „prin Livada postei în stația unde oprește 17 și nu numai sunt niște denivelări […] o doamnă traversând să ia autobuzul s-a împiedicat acolo și și-a luxat mâna”

Ștrand Noua: „Faceți și ștrandul de la Noua și varianta de la Steagul care vine spre Noua, sunt numai boscheți.”

Liviu Cornel Babeș: „Veniți și pe Liviu Cornel Babeș și vedeți ghenele de gunoi sunt in fața blocului și când bate vântul aduce pe alee toate gunoaiele ! Este dezolanta priveliștea! Va rog faceți ceva!”

Cimitirul municipal: „Când deschideți poarta din spate a cimitirului municipal?

„De ce ați închis poarta din spatele cimitirului?”

Un mesaj al administrației, zeci de probleme ale orașului

În timp ce primarul își încurajează susținătorii să dea „like, comentarii și distribuiri” pentru extinderea proiectelor, reacția comunității arată că prioritățile brașovenilor sunt mult mai ample:

  • trotuare, iluminat, siguranța copiilor, clădiri abandonate
  • curățenie, mobilitate urbană, parcuri reale, nu doar plantări simbolice

În absența unor răspunsuri concrete, rămâne întrebarea:

Vor decide „like-urile” direcția investițiilor din Brașov sau administrația va răspunde nevoilor reale ale tuturor cartierelor?