Românii cheltuiesc mai mult decât câștigă, iar 1 din 4 angajați primește încă salariul în plic.
„Rata brută de economisire a populației s-a menținut negativă în perioada post-pandemică, indicând că, în ansamblu, consumul populației depășește nivelul veniturilor curente, surplusul fiind finanțat fie din economii acumulate, fie prin credit”, potrivit Raportului asupra stabilității al BNR, publicat marți.
Se pare că și oamenii, asemenea statului, consumă mai mult decât câștigă.
Românii apelează la saltea sau la familie
Dacă au o urgență, adică foarte des, românii tind să apeleze la familie și prieteni ca să ceară bani. Printre aceștia sunt 42% de persoane cu vârsta peste și inclusiv 15 ani, conform ultimului Raport BNR, citat de hotnews.ro.
Restul surselor de venit:
- economii personale 22%
- venituri de la locul de muncă 13%
68% dintre respondenți cred că ar putea obține fonduri pentru o urgență în maximum 30 de zile. Iar pentru majoritatea acest demers fie nu este dificil, fie este doar moderat dificil, scrie HotNews.ro.
Cele mai urgente probleme financiare semnalate de populația adultă din România sunt:
- Acoperirea costurilor medicale în cazul unei boli grave sau al unui accident.
Este o preocupare pentru o treime dintre persoanele de peste 15 ani.
- Achitarea cheltuielilor lunare și a facturilor
Este menționată de 26% dintre adulți.
- Asigurarea resurselor financiare pentru bătrânețe
Este importantă pentru 17% dintre respondenți.
Un sfert din salariați încă primesc salariul în plic
Potrivit raportului BNR:
- trei sferturi din salariați încasează salariul într-un cont bancar (un sfert: salariul la plic)
- jumătate dintre pensionari primesc pensia numerar
Comsumul post-pandemic depășește veniturile curente, iar oamenii au banii din economii sau credite, scrie HotNews.ro. Rata brută a economisirii s-a menținut negativă.
Majoritatea participanților la Pilonul II (68%) au peste 35 de ani, iar cei din Pilonul III sunt în principal persoane de peste 45 de ani (58%). Această distribuție arată că tinerii sunt încă slab reprezentați și subliniază necesitatea unei implicări mai active a acestora pentru a-și consolida viitorul financiar.
Doar 7% din români strâng bani pentru bătrânețe
Situația economisirii este îngrijorătoare. Potrivit HotNews.ro, doar 1 din 15 români pune bani deoparte pentru perioada pensiei.
„Totodată, numai 7% din populație economisește pentru bătrânețe, semn al unei incluziuni financiare reduse. Deși în ușoară creștere, România rămâne pe ultimul loc în UE din acest punct de vedere”, se arată în raportul BNR.
România are cel mai scăzut nivel de incluziune financiară din Uniunea Europeană. Doar 71% dintre adulți folosesc servicii financiare de bază, față de media UE de 94% și față de economiile comparabile din regiune (Grafic L).
Acest decalaj se vede și în nivelul redus al intermedierii financiare, cel mai mic din rândul statelor membre.
Românii încă evită băncile
Conform raportului, acestea sunt principalele motive pentru care persoanele peste 15 ani nu dețin un cont bancar:
- fonduri insuficiente 37%
- neîncrederea în bănci sau instituții financiare 36%
- servicii financiare prea scumpe 36%
- alt membru al familiei are cont 35%
