Iarna aduce cu ea frumusețea liniștită a munților acoperiți de zăpadă, dar și unul dintre cele mai mari pericole pentru turiști: avalanșele. 

Salvamont România a creat un sistem simplu și rapid de autoevaluare. Este menit să-i ajute pe montaniarzi să decidă dacă traseul ales este sigur sau dacă este mai bine să se întoarcă din drum.

Mai ales în această perioadă, în care riscul de avalanșă este foarte mare.

Un test care poate salva vieți

Autoevaluarea propusă de Salvamont urmărește cinci factori esențiali:

  • vremea
  • starea zăpezii
  • istoricul avalanșelor din zonă
  • configurația reliefului
  • pregătirea grupului

Fiecărei situații riscante i se acordă un punctaj, iar totalul final arată nivelul de pericol.

Vremea și zăpada: primii indicatori ai pericolului

Zăpada poate ascunde surprize. Ninsoarea recentă, temperaturile variabile, vântul puternic și vizibilitatea scăzută măresc semnificativ riscul.

La fel și zăpada foarte adâncă, cea udă sau straturile neomogene, sunt toate indicii că avalanșa poate fi declanșată chiar de trecerea turiștilor.

Istoricul avalanșelor – muntele lasă urme

Dacă în ultimele zile s-au produs avalanșe în zonă sau apar fisuri în stratul de zăpadă, traseul devine imediat suspect.

Aceste semne arată că masa de zăpadă este instabilă.

Relieful: pantele abrupte sunt cele mai periculoase

Traseele expuse, pantele cu înclinații de peste 30°, cornișele sau zonele fără adăpost sunt elemente pe care orice turist ar trebui să le evalueze cu atenție.

Echiparea și experiența grupului

Un grup numeros, fără pregătire tehnică și fără echipament minim (lopată, sondă, dispozitiv de căutare) este mult mai vulnerabil.

Salvamont recomandă ferm folosirea echipamentelor de salvare și parcurgerea zonelor riscante pe rând, nu în grup compact.

autoevaluator avalanșă

Autoevaluator al riscului de avalanșă. Sursa foto: Salvamont România

 

Cum interpretăm rezultatul?

  • 0–7 puncte: Traseu relativ sigur, dar rămâneți atenți.
  • 8–22 puncte: Zona este suspectă. Prudența devine obligatorie.
  • 23–55 puncte: Situație delicată. Cel mai bine este să renunțați la traseu.

Recomandarea Salvamont: informați-vă înainte să plecați

Indiferent de nivelul de experiență, Salvamont subliniază câteva reguli esențiale pentru siguranța pe munte.

  • Nu intrați niciodată în zone închise și evitați să plecați singuri pe traseu.
  • Informați-vă întotdeauna în prealabil: consultați buletinele meteorologice, prognozele de avalanșă și actualizările locale.
  • Asigurați-vă că aveți echipament corespunzător și în stare bună.
  • Înainte de plecare lăsați cuiva de încredere traseul pe care intenționați să îl urmați.
  • Pentru rute necunoscute, cereți sfatul unei persoane cu experiență în zona respectivă.
  • Parcurgeți sectoarele cu risc crescut unul câte unul, menținând distanța de siguranță.
  • Dacă apar întârzieri sau schimbări de plan, anunțați imediat.
  • Nu ezitați să solicitați informații de la profesioniști: salvamontiști, ghizi montani, cabanieri sau monitori de schi.

Regula de aur rămâne aceeași: considerați că, în munți, nu există niciodată o zonă complet sigură.