Salata de boeuf este unul din preparatele mereu nelipsite de pe masa de sărbători. Cu toate acestea, fiecare are un stil oarecum original de a o face. Cu mazăre, fără mazăre, cu vită, cu pui, fără carne, toate aceste variații o fac un preparat oarecum controversat. Totuși, această salată are o istorie foarte interesantă, iar rețetele originale ne pot lăsa cu gura căscată.

DE UNDE VINE SALATA BOEUF

Deși din nume am putea deduce că salata boeuf este franceză sau poate belgiană, originea sa se află, de fapt, la est, în Imperiul Rus.
Un bucătar belgian stabilit în Moscova, pe nume Olivier, pare că este inventatorul acestei rețete.
Rețeta originală, extrem de elaborată, a fost ținută secret până la moartea inventatorului său.

O variantă incompletă ar fi fost furată de un ucenic, iar ceea ce știm astăzi este doar o umbră a preparatului inițial, spune Cosmin Dragomir, istoric culinar, citat de HotNews.
Cea mai veche versiune publicată cunoscută până în prezent apare în revista rusă Наша пища („Nașa pișa” – „Bucătăria noastră”), numărul 6, din 31 martie 1894. De aici începe un drum lung al reinterpretărilor, adaptărilor și simplificărilor.

PREPARATUL ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

Salata de boeuf a ajuns pe meleagurile noastre după Primul Război Mondial și a devenit repede un preparat apreciat. Printre cele mai vechi rețete cunoscute se numără cele din anii 1926 și 1928.
În „Carte de bucate veselă” (1926), Henriette Krupenski–Sturdza vorbește despre o salată „zisă de boeuf”, dar pe care o consideră „mult mai fină și mai gustoasă cu carne de pasăre”:

„Salată zisă «de boeuf», dar care e mult mai fină și mai gustoasă cu carne de pasăre. Se tae carnea friptă sau fiartă (resturi) mărunt, se amestecă cu toate legumele posibile, fierte: cartofi, morcovi, țelină, fasole, mazăre, sfeclă, etc., ceapă crudă tocată (usturoi după plac), măsline, capere, castraveți mici murați în oțet, tocați, sardele de Lissa (fără oase), muștar, sare, piper, hrean ras, toate după gust și de care ai la îndemână, bine amestecate, cu untdelemn bun, așezate pe un blid mare, deasupra turnat și egalizat o maioneză reușită, sau în lipsă de ouă, numai înflorită cu roșu (sfeclă rasă), galben (puțin gălbenuș de ou tocat), alb (albuș de ou răscopt, tocat), negru (măsline), verde (capere)”.

Doi ani mai târziu, în „Carte de Bucate” (publicată în 1928, la editura I.G. Hertz), A. Petrini propune o variantă ceva mai reținută, dar la fel de clară în privința versatilității:

„Se face din resturi de rasol sau friptură; se taie carnea mărunt, se fierb cartofi, puțin morcov, fasole verde și mazăre verde. Toate acestea, cartofii și morcovii, un castravete din oțet, tăiați și se amestecă cu carnea pe o farfurie, se pune sare și piper, se toarnă puțin oțet, untdelemn și o lingură de muștar; se face un sos de maioneză, din care se pune și în carne o lingură sau două. Carnea amestecată cu zarzavatul se așează frumos în piramidă pe farfurie. Se toarnă deasupra sosul și se garnisește împrejur cu castraveți mici din oțet tăiați mărunt; cu albușul unui ou tocat, cu morcov tocat, cu sfeclă din salată și cu foi de salată verde sau de pătrunjel.”

ÎN ANII 1940, DEVINE PREPARAT DE LUX

În anii 1940, salata de boeuf este reinterpretată în diverse forme luxoase și extravagante. În volumul „Noutăți Gospodărești”, semnat de Elisabeta Ciortan și Xenia Nicolau, salata de boeuf este descrisă ca o variantă a salatei rusești, dar îmbogățită, indică Cosmin Dragomir.
„Salata Boeuf se prepară la fel ca salata rusească, la care se adaugă carne de pasăre, vacă sau pește. Andivele și salata verde să nu lipsească. Cine poate, adaugă homari.” (Noutăți Gospodărești, Elisabeta Ciortan și Xenia Nicolau, publicat în 1940)

SITUAȚIA DE ASTĂZI

Astăzi, preparatul rămâne pe lista de mâncăruri favorite ale românilor. Vedem cum salata boeuf a fost interpretată diferit în funcție de cine scrie rețetele întotdeauna. Deci, înainte să ne supărăm că o rudă a pus mazăre sau pui în loc de vită, trebuie să ne bucurăm de faptul că tradiția acestui preparat unic merge mai departe.