RIAL a depus cererea de intrare în insolvență, în februarie 2025, care a fost aprobată în luna aprilie.

Motivele intrării în insolvență, conform raportului CENȚU SPRL

Administratorul juridic, CENȚU SPRL, a scris în raport că RIAL a intrat în insolvență din cauza:

  • Gestionării defectuoase a executării a patru contracte de lucrări în valoare totală de peste 13 milioane de lei, cu TVA;
  • Executarea în proporție de 20% a contractelor;
  • Folosirea sumei de peste 585.000 de lei primite de la municipiul Brașov pentru a cumpăra materialele de construcții necesare, în alte scopuri.

În plus, raportul mai arată că deciziile de concediere nelegale au fost altă cauză a intrării în insolvență a societății RIAL. Valoarea despăgubirilor ar fi de 90.339 de lei.

Concluzia raportului CENȚU SPRL este că fosta directoare RIAL, Elena Buga, ar putea fi trasă la răspundere.

„Considerăm că acțiunile prezentate mai sus întreprinse de directorul general Chirilă Buga Elena au contribuit la starea de insolvență a debitoarei RIAL SRL, fapt pentru care poate fi trasă la răspundere în temeiul art. 169 din Legea 85/2014”, este concluzia raportului CENȚU SPRL.

Motivele intrării în insolvență, conform Elenei Buga

În schimb, raportul Curții de Conturi în urma analizării activității RIAL Brașov în perioada 2020-2024 arată că „nu au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate”.

Dar tot acesta arată că a fost depășit cadrul legal al cheltuielilor cu personalul de la RIAL, de aproape 130.000 de lei, de către directorul general, în perioada ianuarie- decembrie 2024.

„Din analiza documentelor puse la dispoziție de entitate s-a constatat neaplicarea la nivelul SC Rial SRL a prevederilor legale ale art. XXXVII alin. (1) – alin. (3) din Legea nr. 296/2023, ceea ce a condus la efectuarea de cheltuieli de personal și respectiv plăți, care exced cadrului legal, în cuantum de 129.909 lei, către directorul general al societății, în perioada ianuarie – decembrie 2024”, conform raportului Curții de Conturi.

Fosta directoare Elena Buga spune că motivele intrării companiei în insolvență au fost altele, fiind de natură politică, nu din cauza „gestiunii unui director”.

Ea transmite că primarul George Scripcaru a intervenit personal în adunarea creditorilor de la RIAL, iar concluziile administratorului juridic au fost schimbate după această intervenție. Astfel, vina era dată pe directorul general. În plus, Buga spune că Scripcaru ar fi blocat finanțările și contractele RIAL prin hotărâri de Consiliu Local.

Elena Buga acuză administratorul juridic că nu s-a folosit de documentele oficiale din dosar, ci de solicitarea lui Scripcaru.

„Deși avea la dispoziție toate datele și documentele din dosarul de fond, administratorul judiciar a ales să răspundă la comanda politică a primarului Scripcaru, adaptând raportarea după „ordinul” primit”, a transmis Buga.

Ea mai spune că Primăria Brașov nu a achitat suma de peste 8 milioane de lei care se află încă în litigiu, într-un dosar separat cu o cerere pe rol.

Buga: A fost numit un administratorul special loial primăriei

Astfel, după deschiderea procedurii de insolvență, Scripcaru a numit un administrator special loial primăriei, Anca Moșoiu, a explicat Elena Buga. Dar această atribuție de numire ar fi trebuit să fie făcută de Adunarea Generală a Asociaților, mai spune ea.

„Întâi se creează vulnerabilitatea prin decizii politice (blocaje, transferuri de venituri), apoi se schimbă raportarea în procedură pentru a da impresia că un singur om (directorul general) ar fi cauza tuturor problemelor”, a declarat Elena Buga.

Ea a transmis că există o plângere penală pentru bancrută frauduloasă, la Parchet și Poliție, dar și o sesizare penală pentru procedura de insolvență, depusă la DNA București, apoi transferată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Conform site-ului portaljust.ro, următoarea ședință pe tema insolvenței RIAL Brașov este programată în data de 29.10.2025.

Am cerut și Primăriei Municipiului Brașov o părere referitoare la intrarea în insolvență a companiei RIAL, dar până la momentul publicării articolului nu am primit niciun răspuns.