Scandalul din secția de polo a Coronei Brașov are o nouă evoluție. Directorul clubului, Bogdan Oancea a confirmat joi că antrenorul Maxim Crișan, secund la Under 14, nu mai face parte din club începând cu 1 noiembrie. Dar anunțul a fost făcut astăzi de conducerea clubului.
„Domnul Crișan a întrerupt relațiile contractuale de la 1 noiembrie”
Oancea spune că plecarea antrenorului nu fusese anunțată oficial, din cauza unei erori interne de comunicare, dar că poziția clubului este fermă:
„Dintr-o lipsă de comunicare pe care ne-o asumăm, nu ați fost înștiințați de faptul că domnul Crișan a întrerupt relațiile contractuale, de la 1 noiembrie anul acesta, cu clubul nostru.
Mai presus de toate, dorim la Corona Brașov să formăm caractere și să formăm personalități. Toate derapajele de ordin extrasportiv vor fi aspru pedepsite, indiferent dacă este antrenor la juniori, cadeți și așa mai departe. Nu admitem niciun fel de derapaj din acest punct de vedere.”
Decizia conducerii vine după ce federația de profil l-a sancționat la rândul ei drastic pe Crișan senior, iar clubul brașovean analizase deja incidentele din ultimele luni.
În timp ce Maxim Crișan senior pleacă din club, Maxim Crișan junior rămâne la Corona, fiind în continuare responsabil de echipa U14, scrie radiobrasovfm.ro.
Un scandal prelungit: incidente, sancțiuni și un mail care a zguduit secția de polo
Ruptura oficială survine pe fondul unui scandal major izbucnit în luna octombrie, la turneul U14 de la Târgu Mureș.
Acolo, antrenorul Crișan senior al Coronei Brașov a sărit la bătaie la adresa arbitrului Adrian Cîmpeanu, episod însoțit de injurii și tensiuni care au oprit meciul.
Federația a reacționat imediat: zece etape de suspendare și amendă de 2.000 de lei, scrie gsp.ro. Clubul brașovean i-a diminuat salariul pentru două luni și i-a transmis un ultim avertisment.
Însă tensiunile nu s-au oprit aici. Gazeta Sporturilor a publicat ulterior un mail extrem de dur, transmis către conducerea Coronei de arbitrul Cozmin Mihai, mesaj care a reluat și amplificat criticile.
Mailul arbitrului Cozmin Mihai: „Nu fac cinste frumosului oraș Brașov”
Documentul, transmis în luna iunie, îl vizează atât pe antrenor, cât și pe fiul său, tehnician la echipa U14:
„Cum tolerați aceste mizerii de antrenori (Max Crișan și Max Crișan junior) ca și antrenori la secția dvs. de polo?! Acești „antrenori” (obs. Ghilimelele pentru că nu au nici o treabă cu acest sport) știu doar să înjure, atâta pot!!! Din acest motiv și cumulul de amenzi încasate de aceste personaje care vă fac orașul de rușine!!
Vă recomand îndepărtarea lor din acest sport… nu fac cinste frumosului oraș Brașov… deoarece sunt două nulități! Vă mulțumesc.”
Arbitrul confirmă acum autenticitatea mailului:
„Da, eu l-am expediat prin luna iunie. N-am primit niciun răspuns pentru ca acum, la Tg. Mureș, să se întâmple ce s-a întâmplat.
Dar nu e la prima abatere, numai că alte nenorociri pe care le-a făcut n-au fost filmate. Injurii în lanț la adresa brigăzilor de arbitri, sare mereu de pe bancă, deși nu are voie, jignește, agresează, cere întreruperea meciurilor.
Un coșmar! Din punctul meu de vedere, sunt într-adevăr niște mizerii, exact cum am scris în mesaj”, a spus Cozmin Mihai pentru GSP.ro.
Bogdan Oancea: „Am toleranță zero față de astfel de manifestări”
Directorul Coronei recunoaște că nu a văzut acest mail, dar că au existat și alte sesizări:
„Nu am văzut acest mail de la Cozmin Mihai. Dar am citit altul de la un arbitru de etnie maghiară, îmi scapă numele – îi cer scuze, care detalia cum a fost înjurat și jignit de domnul Crișan. Va trebui să concluzionăm dacă domnia sa mai poate continua sau ar trebui să se reorienteze. Am toleranță zero față de astfel de manifestări.”
Oancea spune că astfel de comportamente nu au ce căuta într-un club care își propune să formeze sportivi tineri.
Replica lui Maxim Crișan: „Te ia capul când îl vezi arbitrând”
Fostul antrenor brașovean respinge acuzațiile arbitrului Cozmin Mihai:
„Este un individ susținut, nu știu de cine. Și nici nu e treaba mea! El își permite mereu foarte multe în calitate de delegat. Nu cred că găsiți vreun antrenor care să aibă cuvinte de laudă la adresa lui, mai puțin cei de la Dinamo, fiindcă pe acolo are o mulțime de prieteni cu care se și afișează pe TikTok sau pe Instagram.”, spune el.
Cozmin Mihai adaugă că tensiunile afectează în primul rând copiii sportivi:
„Te ia capul când îl vezi arbitrând de pe margine. Sentimentul meu e că e vorba despre rele intenții din partea lui. Și mai e vorba despre o atitudine de provocare pe care o etalează, iar toată această mizerie se răsfrânge într-un final în munca celor mici, a copiilor. În ei lovește, de fapt!”.
Corona Brașov încearcă să restabilească disciplina
După luni de tensiuni și conflicte repetate, Corona Brașov se delimitează oficial de antrenorul Maxim Crișan, încercând să readucă ordinea în secția de polo.
Plecarea acestuia, confirmată acum public, marchează finalul unui episod controversat. Dar și o repoziționare clară a clubului față de orice comportament extrasportiv.
