Câțiva copii din Brașov au colindat 5 zile pentru a ajuta două asociații brașovene. Au strâns peste 8.000 de euro din 19 firme și 24 de case.
Două asociații au fost ajutate de colindători
Pentru al 5-lea an consecutiv, Brașovul a fost colindat în scop caritabil de copii sub îndrumarea lui Radu Paul, președintele asociației Brașovul Altfel.
Copiii au strâns 42.560 lei, bani care s-au dus la asociațiile Drumul Independenței și Care 4 Dogs, conform Agerpres.
Micuții au colindat vineri, sâmbătă, duminică, luni și marți.
Tradiția a început în urmă cu 5 ani
Tradiția a luat naștere în 2021 când au strâns 11.000 de lei pentru 6 familii nevoiașe.
„Am început această acțiune în decembrie 2021 și am vrut să îi învățăm pe copii tradiția colindului. Am realizat rapid că oamenii oferă și bani, iar atunci am decis, împreună cu copiii, să oferim acești bani către cei care au mai mare nevoie de ei: în 2021 am strâns 11.000 lei, cu care am cumpărat produse locale, pe care le-am oferit către 6 familii nevoiașe; în 2022 am strâns 12.000 lei, pe care i-am oferit Asociației Catharsis, care luptă de peste 25 de ani pentru copiii orfani; în 2023 am strâns peste 13.000 lei, pe care i-am oferit Fundației Rafael, care luptă de peste 15 ani pentru persoanele cu dizabilități; în 2024 am strâns 12.000 lei, pe care i-am oferit proiectului Magazinul Clasei de la școala din Budila, care combate absenteismul școlar și are rezultate extraordinare”, a declarat președintele asociației Brașovul Altfel.
Alegerea dificilă pe care copiii au făcut-o
În acest an, copiii au decis ca banii să meargă spre două asociații. Nu a fost deloc ușor, fiind foarte multe asociații din care trebuiau să aleagă. În cele din urmă au hotărât să doneze banii pentru Drumul Independenței, asociație care ajută persoanele cu dizabilități, și Care 4 Dogs, care ajută câinii și pisicile.
Prin această tradiție oamenii au ocazia să ajute comunitatea vulnerabilă, iar copiii se bucură să colinde casele.
„Persoanele pe care le colindăm primesc energia frumoasă, adusă de acești copii și le bucurăm sufletele cu colindele noastre. De asemenea, prin noi, au ocazia de a oferi, de a contribui în comunitate. Iar pentru beneficiarii asociațiilor care primesc banii este o bucurie să primească un asemenea sprijin. Doamne ajută să putem continua tradiția an de an!”, a declarat Radu Paul, președinte al Asociației Brașovul Altfel.
Radu Paul spune că prin această activitate copiii învață să colinde, să se distreze și înțeleg că dulciurile le păstrează ei, dar banii merg în scopuri caritabile.
