Astăzi, 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Această unire dintre Țara Românească și Principatul Moldovei a pus bazele statului român modern.
Un fapt mai puțin cunoscut este însă rolul pe care l-a avut Brașovul în îndeplinirea acestui moment istoric.

VASILE ALECSANDRI, PERSONAJ IMPORTANT AL UNIRII

Unirea Țării Românești și a Principatului Moldovei a reprezentat un obiectiv al unei părți importante a elitelor românești de pe ambele părți ale Carpaților încă din secolul al XVIII-lea.
Procesul îndelungat al Unirii a început însă cu pași mici, în 1848. Atunci, în Franța a izbucnit o revoluție care avea să cuprindă o mare parte din „Bătrânul Continent”.

Potrivit publicației Casa Sfatului, în acel an poetul Vasile Alecsandri, proaspăt întors din Italia, suferise o dramă cumplită. Iubita sa, Elena Negri, se stinsese în brațele sale pe vaporul care îi aducea înapoi pe meleaguri românești, după doi ani petrecuți în peninsulă.
Alecsandri și-a găsit totuși refugiul în scris. Piesele sale de teatru făceau furori la Iași. Acolo se afla când a primit o scrisoare de la Nicolae Bălcescu, aflat în capitala Franței. În scrisoare, Alecsandri era informat despre izbucnirea Revoluției.

Poetul patriot răspândește prin capitala Moldovei celebrele versuri către români: „Voi ce staţi în adormire, vai ce staţi în nemişcare”. Convoacă întruniri pentru revendicări naţionale şi sociale, împreună cu alți boieri moldoveni. Practic, întreaga revoluție moldovenească din 1848 s-a desfăşurat în doar trei zile (27–29 martie).

VERSURI DIN „HORA UNIRII” AU FOST PUBLICATE PENTRU PRIMA DATĂ LA BRAȘOV

Revoluția este însă înăbușită, iar Alecsandri trece Carpații, ajungând în cetatea de la poalele Tâmpei.
Între 15 aprilie şi 15 iunie, la Brașov, îi cunoaște pe George Bariţiu şi Andrei Mureşeanu și frecventează „Casina Română”. În timpul șederii sale la Brașov, Alecsandri publică numeroase versuri și poezii revoluționare în publicațiile românești.

Prima strofă din „Hora Ardealului”, preluată în întregime în „Hora Unirii”. Sursă foto: Publicația Casa Sfatului

Potrivit sursei citate, la 14 iunie publică în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” poezia „Hora Ardealului”, semnată „Un român”. Aceasta a fost prima variantă, cu evidente elemente folclorice, a cunoscutei poezii care avea să devină mai târziu imnul unirii dintre Moldova și Țara Românească. Prima strofă a trecut neschimbată în varianta finală, „Hora Unirii”, lansată în 1856 în revista „Steaua Dunării”.

O săptămână mai târziu, Andrei Mureșeanu publică, tot în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (numărul 25 din 21 iunie 1848), poezia „Răsunet”, transformată peste ani în „Deșteaptă-te, române!”. Mai multe detalii despre povestea imnului național pot fi găsite într-un alt articol de pe pagina noastră.

Variante ale cântecului „Hora Unirii” erau cântate cu mult înaintea publicării versiunii finale. Cântecul se afla deja pe buzele tuturor. Muzica sa nu a fost compusă, ci transcrisă de muzicienii vremii, întrucât nu a avut un autor propriu-zis, ci s-a născut din entuziasmul celor care îl cântau la horele satelor, alături de tarafele de lăutari.
La începutul anului 1857, caimacamul antiunionist Teodor Balș, sprijinit de turci și austrieci, a interzis „Hora Unirii”.

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, PUSĂ LA CALE LA POALELE TÂMPEI

Tot la Brașov, revoluționarii moldoveni, potrivit publicației Casa Sfatului, redactează la 12 (24) mai 1848 programul revoluţionar „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”. Documentul prevedea desfiinţarea iobăgiei, împroprietărirea ţăranilor și unirea Moldovei cu Valahia într-un singur stat românesc.
Programul a fost semnat la Brașov de revoluționarii români care aveau să decidă mai târziu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești, după ce fusese ales domn în Moldova.

Alecsandri, alături de alți revoluționari moldoveni și ardeleni, participă și la Marea Adunare de la Blaj. Ulterior însă, este silit de autorități să părăsească Transilvania, plecând la Cernăuți, în Ducatul Bucovinei.

URMĂTORII PAȘI SPRE UNIRE

Începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza și Gheorghe Bibescu, controalele vamale dintre Moldova și Țara Românească au fost eliminate, cu excepția sării.
În 1853, Rusia provoacă din nou Imperiul Otoman, declanșând Războiul Crimeii. De partea turcilor au luptat Regatul Unit, Franța și Piemont-Sardinia.

La începutul războiului, rușii au ocupat Principatele Române. După trei ani de conflict, Rusia a fost înfrântă. În cadrul tratativelor de pace s-a decis revenirea celor două principate la statutul de state vasale ale Imperiului Otoman, dar s-a discutat și problema unirii. Elitele românești au exercitat o influență importantă în Franța, iar marile puteri au ajuns la un compromis: unirea vamală a celor două state, cu domni și parlamente diferite.

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Sursă foto: Wikipedia

Astfel, la 5/17 ianuarie 1859, în Moldova a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza. În Țara Românească, la 24 ianuarie, în același an, tot Cuza  a fost ales în unanimitate domnitor, formându-se astfel uniunea dintre cele două state, care au luat numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Cuza a trecut rapid la unificarea aparatului de stat, proces care a culminat cu unificarea guvernului în 1862. După abdicarea sa, unirea a fost consolidată de principele Carol I, sub conducerea căruia statul a primit numele de România.